MENIU

Dinu Pescariu, Claudiu Florică şi Gabriel Sandu, achitaţi în dosarul "Microsoft 3"

Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost scoşi de sub urmărire penală/Foto: recentnews.ro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus luni achitarea inculpaţilor din dosarul "Microsoft 3", respectiv fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir - fost director general al Microsoft România SRL.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată de DNA cu apel.

Potrivit deicizie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului faţă de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare sau complicitate la abuz în serviciu şi achitarea pentru spălare de bani. Pe de altă parte, a rămas nesoluţionată latura civilă exercitată de Autoritatea pentru Digitalizarea României, prejudiciul în dosar fiind de peste 18 milioane euro.

Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost achitați şi într-un alt dosar legat de licenţele Microsoft.

Dosarul "Microsoft 3" a fost trimis în instanţă în septembrie 2017, dar în ianuarie 2020 procesul s-a reluat de la zero, ca urmare a pensionării unuia dintre judecătorii de la Înalta Curte.

În luna septembrie 2017, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Gabriel Sandu, la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru abuz în serviciu, a lui Claudiu Ionuț Florică, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, și a lui Dinu Mihail Pescariu, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, pentru instigare la abuz în serviciu  și spălare a banilor, dar și a lui Călin Tatomir, la data faptelor director general Microsoft România SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu și spălare a banilor.

Decizie fără precedent în dosarul Microsoft 3! Probe din dosar, anulate de instanță