MENIU

Dinamo a venit cu precizări după ce ultraşii săi au fost bănuiţi de incidentele din Piaţa Victoriei

Echipa de handbal masculin Dinamo Bucureşti a făcut precizări după ce fanii acestei formaţii au fost bănuiţi de incidentele şi luptele cu jandarmii de miercuri seară, din Piaţa Victoriei.

Clubul a anunţat că "nu a organizat niciun fel de deplasare şi niciun fel de miting".

"Echipa de handbal a clubului doreşte să mulţumească încă o dată suporterilor, ce sunt de fiecare dată la înălţime. Am vrea, de asemenea, să şi clarificăm câteva lucruri referitoare la evenimentele de ieri. Echipa de handbal nu a organizat niciun fel de deplasare şi niciun fel de miting. Fiecare suporter în parte este, împreună cu noi, jucători, staff şi conducere, parte din familia Dinamo, astfel că suntem cu toţii implicaţi, la diferite nivele, în parcursul echipei. Suntem alături de fiecare dinamovist în parte, dar cum fiecare individ are preferinţele şi apartenenţele sale, nu putem nici judeca, nici asuma nimic", anunţă conducerea echipei de handbal masculin Dinamo Bucureşti, pe pagina de Facebook a formaţiei.

Mai multe articole despre:
Dinamo