Din secretele celor care NU se îmbolnăvesc
Există câteva părți ale lumii în care s-a constatat că oamenii trăiesc mai mult decât media, depășind chiar suta de ani.
Ziaristul și exploratorul Dan Buettner, împreună cu o echipă de la National Geographic, a descoperit cinci zone pe planetă unde populația ajunge la vârste record, păstrându-și sănătatea intactă. Mai mult, sunt atât de energici, că au chiar în anii senectuții o viață sexuală activă.
Aceste cinci locuri unice în lume sunt insula Okinawa (Japonia), Barbagia (zonă muntoasă din Sardinia, Italia), orașul Loma Linda (California), Peninsula Nicoya (Costa Rica) și insula Ikaria (Grecia).
Cercetările au scos la iveală o serie de puncte comune în stilul de viață al locuitorilor acestor locuri: alimentația bazată preponderent pe vegetale, porțiile reduse, consumul ocazional de carne, mersul pe jos, odihnă suficientă. De asemenea, oamenii de acolo își rezervă timp pentru repaus, nu apelează la inovațiile tehnologice (pregătesc prăjiturile de mână, nu la mixer, și grădinăresc), respiră ioni negativi (zonele albastre sunt toate de coastă), aparțin unei comunități religioase și plasează familia pe primul loc, scrie femeia.ro.