Din nou dezastru în România! Zece judeţe sunt afectate de ploile abundente. Pompierii intervin
Zece judeţe au fost afectate de ploile abundente şi vremea rea din ultimele 24 de ore, pompierii intervenind pentru înlăturarea unor arbori căzuţi peste maşini, dar şi pentru evacuarea apei din gospodării.
La nivel naţional au fost emise 76 atenţionări şi avertizări imediate cod galben şi cod portocaliu de ploi, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni, în ultimele 24 de ore.
„În urma manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 20 localităţi din 10 judeţe (Argeş, Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Harghita, Mureş, Prahova, Suceava, Teleorman şi Timiş). Cu eforturi susţinute, pompierii au acţionat în sprijinul populaţiei şi a administraţiei publice locale pentru înlăturarea a 4 arbori de pe autoturisme şi evacuarea apei din 4 imobile, 12 curţi şi 19 subsoluri”, arată IGSU.
Astfel, în judeţul Prahova, pe DJ 101T, din cauza unei viituri podeţul pe care se realiza trecerea spre localitatea Lutu Roşu s-a rupt, iar în prezent, accesul spre localitate se poate efectua doar pietonal, urmând să fie dispuse măsuri la nivel local pentru remedierea situaţiei.
Potrivit IGSU, luni dimineaţă, la nivel naţional nu mai erau înregistrate situaţii care să impună intervenţia echipajelor de pompieri militari, însă având în vedere că şi în următoarea perioadă de timp sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase în cea mai mare parte a ţării, la nivel naţional sunt pregătiţi să acţioneze în sprijinul populaţiei peste 5.100 pompieri cu 1.800 mijloace tehnice, respectiv motopompe de diferite capacităţi, autospeciale, bărci, containere de căutare-salvare, precum şi accesorii de intervenţie în situaţii de urgenţă.
În acest context, pompierii le recomandă cetăţenilor să cureţe rigolele de scurgere a apelor pluviale, iar pe timpul căderilor de grindină sau a descărcărilor electrice să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, este recomandat ca parcarea autoturismelor să se facă în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.