MENIU

Din ce sunt făcuţi cozonacii cumpăraţi din supermarket? Nu o să mai cumperi niciodată!

<p>Cozonac</p>
<p>Cozonac</p>
<p>Cozonac</p>
<p>Cozonac</p>
<p>Cozonac</p>
<p>Cozonac</p>

Românii consumă în perioada Crăciunului și a Anului Nou peste 7,3 milioane de cozonaci, de circa zece ori mai mulți cozonaci decât într-o lună obișnuită. Deşi pare mult mai simplu să cumperi pentru Crăciun cozanac din supermarket decât să îl prepari din casă, acest tip de cozonac conţine o mulţime de chimicale.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în prima parte a lunii decembrie,., 31 tipuri de cozonac din marile structuri comerciale (hipermarketuri / supermarketuri), fabricat/distribuit de 13 producători, cu gramajul cuprins între 325 g și 1000 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor. Au fost analizate sortimente de cozonac fabricate/distribuite de către: SC Vel Pitar SA din Rm. Vâlcea, SC Boromir IND SRL din Râmnicu Vâlcea, Auchan, Cora, Carrefour, Tedesco SRL din Italia, SC Grewe SRL din Vestem-Sibiu, SC SAL-PAN din Salonta-Bihor, SC Lucipol Impex SRL din Râmnicu Vâlcea, SC As Pan SRL din Popești Leordeni-Ilfov, SC Cristian Impex SRL din Tulcea, SC Aida Prod Com SRL din comuna Cernica-Ilfov și SC Teoden SRL din Băilești-Dolj.

În afară de făină, zahăr, drojdie, sare iodată, în „cozonacul” industrial s-au identificat următoarele ingrediente: spărtură de soia, șrot de soia, făină de soia degresată, amidon din porumb, ou praf, pudră de albuș de ou, fibre de cartofi, zer praf, oțet din vin, făină de orz, lapte praf, gluten din grâu, ulei de palmier, ulei de rapiță, enzime, drojdie comprimată, făină de porumb, griș de grâu, pudră de zer, conservanți, coloranți, agenți de îngroșare, agenți de umezire, emulsifianți, corectori de aciditate, stabilizatori.

Conținutul de cacao la produsele analizate variază între 0,5% și 2%.

Niciunul din produsele analizate nu respectă rețeta tradițională a cozonacului (făină tip 000, lapte dulce, zahăr, ouă, unt, umplutură de diferite tipuri).

La 65% dintre produsele analizate nu se menționează tipul de făină de grâu folosită la fabricarea cozonacului.

Un singur producător de cozonaci, SC Grewe SRL, dintre cei ale căror produse au fost analizate, declară că folosește făina tip 000.

În cele 31 de produse analizate s-au identificat 30 de aditivi alimentari, după cum urmează:

arome sintetice - identificate la 77% din produsele analizate;

mono și digliceride ale acizilor grași - emulgator identificat la 74% din produsele analizate;

acid ascorbic - conservant identificat la 68% din produsele analizate;

sorbat de potasiu - conservant identificat la 61% din produsele analizate;

acid citic - corector de aciditate identificat la 45% din produsele analizate;

stearoil 2 - lactilat de sodiu, esteri ai acizilor mono și diacetil tartici cu mono si digliceridele acizilor grași- identificat la 42% din produsele analizate;

acid sorbic – conservant identificat la 35% din produsele analizate;

carbonat de calciu - corector de aciditate identificat la 26% din produsele analizate;

sirop de sorbitol - agent de umezire identificat la 23% din produsele analizate;

propionat de calciu - conservant identificat la 19% din produsele analizate;

L-cisteina - agent de tratare a făinii identificat la 16% din produsele analizate;

caramel simplu - colorant identificat la 13% din produsele analizate;

carmin - colorant roșu identificat la 13% din produsele analizate;

propilenglicol - stabilizator identificat la 10% din produsele analizate;

alginat de sodiu - stabilizator identificat la 6% din produsele analizate;

datem - emulgator identificat la 6% din produsele analizate;

briliant blue – colorant identificat la 6% din produsele analizate;

caramel amoniacal - colorant identificat la 3% din produsele analizate;

portocaliu annato – colorant identificat la 3% din produsele analizate;

aceslufam K - îndulcitor identificat la 3% din produsele analizate;

ciclamat de sodiu - îndulcitor identificat la 3% din produsele analizate;

zaharină - îndulcitor identificat la 3% din produsele analizate;

antocianine - colorant identificat la 3% din produsele analizate;

dioxid de titan - colorant identificat la 3% din produsele analizate;

guma guar - agent de îngroșare identificat la 3% din produsele analizate;

benzoat de sodiu - conservant identificat la 3% din produsele analizate;

carbonat de amoniu - agent de afânare identificat la 3% din produsele analizate;

carbonat de sodiu - agent afânare identificat la 3% din produsele analizate;

citrate de sodiu-agent de reglare a acidității identificat la 3% din produsele analizate.

Lista E-urilor din cozonacii din supermarketuri:

E120 - acidul carminic, un colorant roşu strălucitor care se obţine dintr-o specie de insecte numită coșenila. Aditivul nu prezintă riscuri pentru sănătate dacă este utilizat în dozele admise de legislaţie.

E133 - albastru briliant este un colorant albastru care poate provoca alergii la persoanele cu astm moderat.

E150a – caramel simplu, cel mai utilizat colorant artificial. Poate provoca hiperactivitate şi probleme gastrointestinale. Consumul lui nu este recomandat copiilor hiperactivi.

E150c - caramel amoniacal este un colorant maroniu obținut prin arderea zahărului în prezența amoniacului. Este susceptibil de declanșarea unor alergii. De asemenea, distruge Vitamina B6 din organism.

E150d – caramel sulfit de amoniu. Poate provoca probleme intestinale după ingestia unor cantităţi mari.

E160b - colorant portocaliu, determină urticarie, nu se recomandă folosirea lui în produsele destinate copiilor.

E163 - antocianina, colorant roșu, albastru sau violet care se obține prin extracție cu apă acidulată, etanol, din diferite specii de fructe, legume sau alte plante alimentare.

E170 – carbonat de calciu este un colorant de suprafață care, în concentrații mari, provoacă flatulență, constipație și hemoroizi. De asemenea, poate favoriza, în timp, tulburări de comportament, dureri abdominale, slăbire musculară și pietre la rinichi.

E171 – dioxid de titan, colorant artificial. Din studiile efectuate pe animale, s-a observat faptul că E171 ar provoca diferite leziuni la nivelul aparatului cardiovascular, dar și la nivelul ficatului. De asemenea, s-au observat modificări și la nivelul splinei și rinichilor, dar și sistemului imunitar. Dioxidul de titan sau E171 a fost clasificat de Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului ca posibil cancerigen pentru oameni. În Germania, acest aditiv alimentar a fost interzis.

E200 – acid sorbic este un conservant obținut dintr-un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii. E 200- conservant provoacă reacții alergice la nivelul pielii, tulburări respiratorii.

E202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.

E211 - benzoat de sodiu este un conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în mediul acid. Asupra acestuia planează suspiciuni cu privire la generarea unor alergii.

E282 – propionat de calciu este un conservant care poate provoca migrene și reacții alergice.

E300 – acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care, în cantități mari, poate produce diaree, atacă smalțul dinților și duce la formarea calculilor la rinichi.

E330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor şi nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

E331 - citraţii de sodiu (săruri de sodiu ale acidului citric) sunt folosiţi şi ca agenţi de reglare a acidităţii produselor alimentare, ca antioxidanţi, conservanţi sau arome, produce efecte secundare ca greaţă, vomă, crampe abdominale şi musculare, reacţii alergice, amorţirea extremităţilor, oboseală, ritm cardiac anormal, crize, ameţeală, respiraţie greoaie etc.

E401 – alginat de sodiu, stabilizator. Este extras din algele brune. Nu se cunosc efecte adverse.

E412 – gumă de guar, agent de îngroșare. Poate provoca alergii.

E415 – guma de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria menţionată mai sus, apoi precipitată cu ajutorul alcoolului etilic sau izopropilic, uscată şi mărunţită până ajunge să fie o pudră foarte fină. Este folosită în industria alimentară ca stabilizator şi agent de îngroşare.

E420ii - siropul de sorbitol, stabilizator, edulcorant hipocaloric, agent de volum, îndulcitor artificial, umectant, nu este permis consumul în cazul copiilor sub 1 an, deoarece poate provoca diaree severă.

E422 – glicerină se folosește ca umectant cu rol în păstrarea hidratării pâinii pentru a menține în mod artificial prospețimea acesteia.

E471 – mono și digliceride ale acizilor grași - Aditivii E471 conțin amestecuri de mono-di-esteri de glicerină ai acizilor grași prezenți în uleiuri și grăsimile alimentare. Mai pot conține și mici cantități de acizi grași liberi și glicerină.

E472e – esterii acizilor mono si diacetil tartric cu mono si digliceridele acizilor grași, emulgatori obținuți din esterii glicerolului cu acidul tartric, au rolul de a spori calitatea aluatului.

E481 - este folosit în general ca emulsificator sau ca stabilizator, este un aditiv alimentar ce poate fi produs prin sinteză chimică sau prin tratarea chimică a grăsimilor vegetale sau animale, produce efecte adverse cum ar fi scăderea poftei de mâncare şi a masei corporale, flatulenţă şi balonare. E 481 este o sursă suplimentară de metale grele şi de alte impurităţi toxice rezultate în urma sintezei, iar efectele pot să apară târziu (cumulative), acestea fiind greu de observat în studii de scurtă durată. Astfel, vă recomandăm să evitaţi alimentele ce îl conţin. Lactilatul este şi o sursă de sodiu, iar persoanele ce urmează o dietă cu un conţinut redus de sodiu trebuie să îl evite.

E500 - carbonatul de sodiu este un agent de afânare reprezentând o componentă a prafului de copt.

E503 - carbonatul de amoniu este un agent de creștere, poate fi iritant pentru piele, ochi și sistemul respirator.

E464 – hidroxipropilmetilceluloză are multiple utilizări, în principal ca agent de îngroşare, dar şi ca umplutură, fibre dietetice, agent antiaglomerant şi emulgator. Este similară cu celuloza, dar are o solubilitate mai bună în apă.

E471 – mono și digliceride ale acizilor grași - Aditivii E471 conțin amestecuri de mono- di-esteri de glicerină ai acizilor grași prezenți în uleiuri și grăsimi alimentare. Mai pot conține și mici cantități de acizi grași liberi și glicerină. Aditivul este un emulgator, deci rolul său principal este de a forma și de a stabiliza emulsiile prin scăderea tensiunii superficiale dintre cele două faze lichide nemiscibile.

E472 – esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași - Esteri ai grăsimilor sintetice, produşi din glicerol, acizi graşi naturali şi alţi acizi organici (acetic, lactic, tartric, citric). Acizii graşi sunt în principal de origine vegetală, dar pot fi folosite şi grăsimi de origine animală. Produsul, în general, este un amestec de alte produse, cu o compoziţie asemănătoare grăsimilor naturale parţial digerabile esterificate cu alţi acizi naturali.

E472e – esteri ai acidului diacetil tartric cu mono și digliceridele acizilor grași.

E 481 – stearoil 2 lactilat de sodiu este un emulgator și agent de tratare a făinei.

E920 – cisteină este agent de tratare a făinei, nu se adaugă în făina integrală, iar diabeticii trebuie să evite această substanță pentru că poate interfera cu insulina.

E950 – acesulfam de potasiu, îndulcitor artificial care provoacă reacții alergice, migrene, greață, vomă, palpitații cardiace, pierderea memoriei și oboseală.

E952 - ciclamat de sodiu este un îndulcitor artificial care are o putere de îndulcire de 30 de ori mai mare decât zahărul. Acest aditiv nu este autorizat în SUA ca urmare a unor studii care au arătat posibile efecte carcinogene.

E954 - zaharina este un îndulcitor artificial care este de 200-700 de ori mai dulce decât zahărul. E954 este folosit foarte des în combinaţie cu alţi îndulcitori pentru a ascunde defectele acestora (gust, stabilitate etc.). Se foloseşte foarte des în combinaţie cu ciclamatul şi cu aspartamul în produsele “light”.

E1520 – Propilen glicol – produs ce se utilizează ca antigel în radiatoarele motoarelor și se extrage din țiței. Produce stări depresive ale sistemului nervos central, este neurotoxic și cardiotoxic. În contact cu pielea produce dermatite.

Top 10 cozonaci aditivați

Cozonac cu rahat și cacao, fabricat de Lucipol, conține 15 aditivi. 

Cozonac cu rahat și cacao, fabricat de Vel Pitar, conține 14 aditivi.

Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Lucipol, conține 13 aditivi.

Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Vel Pitar,cozonac cu nucă, cacao și stafide, fabricat de Lucipol, cozonac cu nucă, stafide și cacao, fabricat pentru CORA- conțin câte 11 aditivi.

Cozonac cu nucă, stafide și cacao, fabricat de Vel Pitar, cozonac cu rahat fabricat pentru Carrefour- conțin câte 10 aditivi.

Cozonac cu nucă, fabricat de Vel Pitar, cozonac cu nucă si cacao, fabricat de Aida Prod Com, cozonac cu umplutură de nucă, stafide și cacao, fabricat de Sal-Pan- conțin câte 9 aditivi.

Cozonac cu cremă de lapte-frișcă, fabricat de Boromir, cozonac cu nucă, fabricat de As Pan- conțin câte 8 aditivi.

Cozonac cu cremă ciocolată-rom, fabricat de Boromir, cozonac cu umplutură de nucă, stafide și rahat, fabricat de As Pan, cozonac cu stafide, rahat și cacao, fabricat de Teoden- conțin câte 6 aditivi.

Cozonac cu nucă și cacao, fabricat de Carrefour, cozonac cu rahat, stafide și cacao, fabricat de Cristian Impex- conțin câte 5 aditivi.

Cozonac cu cremă caramel și cremă ciocolată, fabricat de Boromir, conține 4 aditivi.

„Cozonacul industrial este un produs care, în cele mai multe situații, nu mai are nimic din gustul și savoarea cozonacului tradițional. În compoziția acestuia există ingrediente care au denaturat rețeta acestui produs, cum ar fi: șrot de soia, spărtură de soia, făină de soia degresată, oțet din vin, fibre de cartofi, făină de porumb, amidon de porumb etc, la care se adaugă coloranți, conservanți și îndulcitori artificiali. Le sugerez consumatorilor să cumpere cozonac numai după o atentă verificare a ingredientelor, a termenului de valabilitate și să fie circumspecți la anumite mențiuni nutriționale sau de calitate, care apar pe ambalajul produselor de acest tip”, a explicat Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.