MENIU

Medicul Lucan, în arest la domiciliu

Mărturii cutremurătoare ale pacienților care au ajuns pe mâinile medicului Mihai Lucan

Controversatul medic Mihai Lucan a fost plasat în arest la domiciliu. Acesta a ajuns în această dimineaţă la Curtea de Apel București, acolo unde s-a judecat cererea de arestare. Procurorii antimafia îl voiau după gratii pe chirurgul acuzat că a devalizat Institutul de Transplant Renal din Cluj Napoca.

Medicul Mihai Lucan este cercetat de DIICOT într-un dosar de delapidare cu un prejudiciu de 5 milioane lei, el fiind suspectat că a transferat ilegal la clinica sa privată aparatură ce aparţinea Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca.

Medicul Mihai Lucan a declarat, vineri, la sediul Curţii de Apel Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia procurorilor la măsura controlului judiciar, că nu este procesul său, ci cel al medicinei româneşti.

"Impresia mea este că procesul nu este procesul lui Mihai Lucan, Institutului de Transplant din Cluj sau a clinicii private. Este procesul medicinei româneşti. Si poate, cu ocazia asta, şi cu ajutorul dumneavoastrei, trebuie relevat de fapt în ce situaţie se găseşte întreaga medicina românească. Institutul a fost parte unui sistem sanitar. Timp de 20 de ani a fost controlat, evaluat şi, dintr-o dată, în 2016 şi 2017 a devenit un element"..., a declarat Mediul Mihai Lucan la Curtea de Apel.

Mihai Lucan este suspectat că un aparat medical performant, utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer, a fost transferat ilegal de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la clinica sa privată, unde a fost utilizat timp de şase ani.

Potrivit procurorilor, reprezentanţii institutului şi ai clinicii au dispus, în anul 2007, transferul fizic şi fără titlu al acestui aparat din sediul institutului în cel al clinicii private, fără a întocmi niciun fel de contract în acest sens. În perioada 2007 - 2013, atât aparatul utilizat în tratarea diferitelor forme de cancer prin crioterapia ţesuturilor afectate, precum şi consumabilele aferente achiziţionate din bugetul institutului au fost utilizate exclusiv în beneficiul clinicii private.

"Astfel, în perioada 2007 - 2009, un număr de 159 de pacienţi au făcut obiectul unor proceduri medicale (crioterapie prostatică/renală) care au fost efectuate în cadrul clinicii private cu ajutorul unei aparaturi medicale (GALIL) aparţinând institutului şi transferată fără titlu din incinta acestei instituţii în cea a clinicii private, în condiţiile în care sumele necesare achiziţionării kiturilor pentru utilizarea acestuia (ace speciale, heliu, argon) au fost achitate de către instituţia de stat iar pacienţilor le-au fost percepute sume consistente de bani, cuprinse între 3.000 şi 6.700 euro/intervenţie, echivalent în lei, reprezentând atât procedura medicală propriu-zisă, precum şi kitul necesar reprezentat de un set instrumentar format din ace speciale plus alte consumabile specifice (butelii cu gaze - heliu şi argon), întreg setul costând aproximativ 3.800 euro per pacient", precizează DIICOT.

Conform DIICOT, o altă modalitate de delapidare a Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca a constat în diminuarea cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea preoperatorie şi postoperatorie a pacienţilor asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private.

De asemenea, o altă modalitate de delapidare a constat în folosirea resurselor financiare, materiale şi umane ale laboratorului de analize din cadrul institutului pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii aparţinând unei societăţi comerciale.

"Contravaloarea serviciilor medicale prestate de către persoana vătămată nu a fost achitată, respectiv, analize medicale ale ţesuturilor umane recoltate prin biopsii sau alte asemenea analize specific medicale de la pacienţii asupra cărora au fost efectuate intervenţii chirurgicale în cadrul clinicii medicale private, în condiţiile în care toate aceste costuri au fost suportate din bugetul alocat institutului", precizează DIICOT.

Mai multe articole despre:
arest DIICOT Lucan