DIICOT: Hackerii care au spart conturile mai multor vedete din România, trimiși în judecată. La cât se ridică PREJUDICIUL
Procurorii DIICOT au decis, astăzi, trimiterea în judecată a șase persoane acuzate că au spart adresele de e-mail ale mai multor vedete din România şi le-au clonat cartelele SIM ale telefoanelor mobile, apoi le-ar fi furat identitatea şi au reuşit să scoată bani din conturile lor bancare. Potrivit anchetatorilor, au fost vizate în special persoane publice și artiști care foloseau numere de telefon alocate de către o anumită companie de telefonie mobilă. Printre aceștia s-a aflat și cântărețul Gabriel Dorobanțu. Escrocii au păgubit peste 50 de persoane, iar prejudiciul se ridică la mai mult de 100.000 de lei.
Prin actul de sesizare s-a reținut faptul că, , începând cu luna decembrie 2019, liderul grupului infracțional, cu ajutorul celorlalți membri, folosindu-se de datele de identitate ale victimelor a făcut demersuri în vederea înlocuirii cartelelor SIM ale acestora, preluând astfel controlul asupra numerelor de telefon. Inculpatul a vizat în special persoane publice și artiști care foloseau numere de telefon alocate de către o anumită companie de telefonie mobilă.
Având control asupra numerelor de telefon, inculpatul a reușit să acceseze conturile de e-mail ale persoanelor vătămate de pe anumite platforme, profitând de sistemul autentificării în doi pași (TWO – STEP authentification), care presupune transmiterea unui cod pe numărul de telefon care este sincronizat cu contul de e-mail, permițând astfel schimbarea parolei de acces și restricționarea accesului persoanei vătămate la cont. De asemenea, inculpatul a setat metoda de autentificare „Account Key”, care permite accesarea contului de e-mail, prin primirea unei notificări pe telefonul mobil, fără a mai fi necesară introducerea parolei de acces.
Obținând controlul asupra adreselor de e-mail ale victimelor, liderul grupării a avut acces la informații personale și financiare, respectiv fotocopii ale actelor de identitate, documente de înființare ale societăților comerciale, facturi de la utilități, extrase de cont, conturi de utilizator din diferite aplicații de cumpărături sau de internet banking și la alte informații referitoare la viața privată a victimelor. De asemenea, având control asupra numerelor de telefon și asupra conturilor de e-mail, inculpatul a accesat ilegal conturile de utilizator ale persoanelor vătămate de pe o platformă de socializare, după care a restricționat accesul la acestea prin modificarea parolelor și a solicitat prietenilor acestora ajutor financiar, folosind diferite pretexte, sumele de bani urmând a fi virate în conturi deschise într-o aplicație mobilă, dar și în conturi bancare.
Totodată, inculpatul a solicitat în numele victimelor obținerea unor credite de la bănci și de la instituții financiare nebancare.
Folosind datele personale ale victimelor, liderul a obținut accesul la conturile de internet banking ale părților vătămate și a transferat diferite sume de bani către conturile celorlalți membri ai grupului infracțional.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, dosarul fiind înaintat spre competentă soluționare Tribunalului București.