MENIU

DIICOT cere arestarea fostului deputat William Brînză. Cine se opune cererii

Deputatul William Brînză consideră că este o eroare faptul că PDL Diaspora nu are un reprezentant în conducerea partidului

DIICOT a cerut în instanță arestarea preventivă a fostului deputat William Brînză, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, însă judecătorii de la Curtea de Apel București au respins solicitarea procurorilor, transmite Agerpres.

Decizia nu este definitivă, iar DIICOT a anunțat că face contestație.

Inițial, procurorii l-au pus sub acuzare pe William Brînză, în mai 2015, pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și sprijinire a unui grup infracțional organizat, în cazul acestuia fiind dispusă atunci măsura controlului judiciar.

Ulterior, DIICOT a cerut în instanță înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestului preventiv, după ce lui William Brînză i s-au adus noi acuzații.

Fostul deputat este acuzat că, în calitate de administrator a două societăți comerciale, ar fi înregistrat mai multe facturi fictive privind achiziții de servicii de consultanță, prejudiciul fiind de aproximativ un milion de euro.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2014 de procurorii DIICOT, la acea vreme fiind efectuate mai multe percheziții, inclusiv la sediul Ministerului Fondurilor Europene. În dosar a fost audiată atunci și mama lui William Brînză, existând informații că pe numele ei ar fi fost înființată o firmă care înregistra operațiuni fictive privind achiziția de carne.

Ancheta viza destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală și spălare de bani, prin folosirea de firme fantomă pentru prestări servicii fictive și livrări de mărfuri, în special produse din carne.

De asemenea, gruparea folosea documente ori declarații false pentru a obține fonduri europene nerambursabile.