MENIU

Difuzoarele pe bază de membrană, de domeniul trecutului! Aceasta este cea mai nouă invenție

Difuzoarele actuale folosesc membrane care vibrează pentru a produce sunetul. Această tehnologie veche de peste 100 de ani ar putea fi înlocuită în curând. 

O echipă de cercetători de la University of Exeter a realizat un difuzor bazat pe grafen. Acesta nu are părţi în mişcare şi foloseşte căldura pentru a genera sunet, scrie Go4it.

Noul dispozitiv consumă mai puţină energie şi este mult mai rezistent. Mişcarea membranei necesită destul de multă electricitate, iar de multe ori difuzoarele nu mai funcţionează bine sau se strică atunci când această componentă este deteriorată sau se murdăreşte. 

Difuzorul conceput de cercetătorii de la University of Exeter foloseşte un mic cip, acoperit cu un strat subţire de grafen, un material foarte uşor şi extrem de rezistent.

Pentru a produce sunetul, învelişul din grafen este încălzit şi răcit rapid. Asta duce la apariţia de unde sonore, ca urmare a dilatării şi contractării aerului din jur. Tehnologia ar putea fi folosită în curând în smartphone-uri şi căşti audio.

Mai multe articole despre:
sunet membrana difuzor grafet