MENIU

Diferența dintre un nodul la sân canceros și unul necanceros se simte la palpare

Diferența dintre un nodul la sân canceros și unul necanceros se simte la palpare

În jur de 80% din nodulii care se formează în sânii femeilor de-a lungul vieţii sunt benigni (necanceroşi) şi apar pe fondul schimbărilor hormonale lunare sau pe fondul altor probleme de sănătate. Totuşi, medicii le încurajează pe femei să se palpeze lunar şi să meargă la medic imediat ce au simţit ceva nelalocul lui. Pentru diagnostic, medicul va solicita investigaţii mai amănunţite, cum sunt ecografia mamară, ultrasunetele sau mamografia.

Iată care este adevărul din spatele miturilor despre nodulii mamari și cancer.

1. Mit: Un nodul mamar este aproape întotdeauna cancer la sân

FALS. Din fericire,  acesta este un mit, dar unul foarte larg răspândit, spune Stephen Senes, fostul președinte al Societății Americane de Cancer. „Fiecare femeie crede că este cancer, până la proba contrarie. Cu cât este mai în vârstă, cu atât este mai înfricoșată că ea este una din cele 7 – 8 femei care vor dezvolta cancer pe parcurul vieții.”, spune Sener.
Nu este bine însă nici să fii în situația opusă, să refuzi să crezi, să îți spui „Mie nu mi se poate întâmpla” sau „Sunt prea tânără să am cancer.” Într-adevăr, probabilitatea ca nodulul să fie canceros este mai mare pentru femeile în vârstă, care au trecut de menopauza, dar aceasta nu este o regulă.
 
Un nodul nu înseamnă întotdeauna cancer la sân, dar ce altceva ar putea fi?
Ar putea fi un chist (un săculeț umplut cu lichid, care poate fi drenat), alte tipuri de tumori necanceroase, precum fibroadenomul, mai rar poate fi chiar un cheag de sange. Ar putea fi de asemenea un „pseudo nodul”, cauzat de schimbările hormonale și care, de fapt, să nu fie un nodul real.

Oricare ar fi cauza, este foarte important să faci examinarea periodică. Îți recomandăm să mergi periodic la medicul tău pentru un consult mamar, o mamografie sau o ecografie mamară. Este posibil ca în unele cazuri, să fie necesară si o biopsie pentru a clarifica diagnosticul.

2. Mit: Cancerul la sân se dezvoltă întotdeauna cu un nodul pe care îl poti simți

NU ESTE ÎNTOTDEAUNA ADEVĂRAT. Pentru ca tu să poți să palpezi un nodul mamar, acesta măsoara de obicei peste 2 cm. Cele mai multe tipuri de cancer la sân sunt diagnosticate prin mamografiile de screening sau ecografiile mamare, chiar și atunci când acesta are doar câțiva milimetri.
 
3. Mit: Poți simți la palpare diferența între un nodul canceros și unul benign
NU ESTE O REGULĂ. Atunci când un nodul este cancer, femeile presupun adesea că va fi tare și va fi rigid, dar un nodul canceros se poate simți moale și mobil. Nu este o regulă pe care să o poți urma și trebuie să știi că uneori, ceea ce se simte la palpare înfricoșător, poate fi benign, iar uneori, chiar dacă nu se simte atât de rău, poate fi cancer.
 Care este cel mai bun sfat? Pentru a fi sigură că ești bine, de fiecare dacă când simți la nivelul sânilor o modificare care te neliniștește, mergi la o clinică specializată în diagnosticul afecțiunilor mamare pentru un consult și o recomandare.

4. Mit: Un nodul mic nu este un motiv de îngrijorare

FALS. Dimensiunea nu este un criteriu bun în funcție de care să îți faci griji sau nu. Cancerul poate fi foarte mic atunci când o femeie îl simte, nodulii identificați prin mamografie sau ecografie pot fi foarte mici. Și cel mai bine este să îl descoperi și diagnostichezi atunci când este mic, pentru a putea să îl învingi. Nu uita, de obicei în momentul în care poți simti un nodul, el are deja 2 cm, fiind cam de dimensiunea unei cireșe.

 
5. Mit: Este în regulă să supraveghezi evoluția unui nodul și să mergi la doctor mai târziu

FALS. Ei bine, nu este în regulă.  Există situații când medicul îți poate recomanda să urmărești evoluția nodulului, dacă acesta prezintă toate caracterele de benignitate. Pot fi și cazuri de chisturi care se simt precum un nodul și care dispar odată cu perioadele menstruale. Dar, întotdeauna această evaluare și recomandare trebuie să vină din partea unui specialist.

Te întrebi cât de repede trebuie să mergi la medic? Ei bine, este recomandat să suni doctorul în următoarele zile dupa cei ai simțit un nodul sau ai observat orice altă modificare la nivelul sânilor pentru a stabili o examinare a sânilor și a primi o recomandare corectă în ceea ce privește ce trebuie să faci mai departe.
Care este cel mai rău lucru pe care îl poți face? Să aștepți ca nodulul sau chistul să treacă de la sine. Dacă se dovedește a fi cancer, chiar și două sau trei luni pot face diferența, mai ales în rândul femeilor tinere.

6. Un nodul poate fi cancer chiar dacă nu ai antecedente familiale

ADEVĂRAT. Doar 5% – 10% din cazurile de cancer la sân sunt ereditare. Majoritatea femeilor care fac cancer nu au factori de risc genetici.
 
7. Mit: Un nodul nu poate fi cancer în cazul femeilor care au un istoric de chisturi la sân
FALS. Din păcate, multe femei sunt convinse de acest lucru, deși nu este adevărat. Dacă ai avut în trecut noduli care s-au dovedit a fi chisturi și nu au reprezentat motive de îngrijorare, nu poți avea nicio garanție că un nou nodul va fi la fel.
 
Indiferent de vârsta pe care o ai sau de istoricul familial, de fiecare dată când apare ceva care te neliniștește, discută cu un medic specialist din cadrul unei clinici dedicate diagnosticului afecțiunilor mamare și a cancerului la sân. Nu amâna controalele periodice, chiar și o lună poate face diferența între a supraviețui sau nu.
 
Sursa: doctorulzilei.ro
Mai multe articole despre:
cancer cancer la sân nodul