MENIU

Diana Șoșoacă se simte HĂRȚUITĂ și va sesiza instituţiile internaţionale - Motivele invocate de senatoarea anti-mască

Diana Șoșoacă

Diana Șoșoacă - senator ex-AUR se consideră supusă discriminării și hărțuirii în Senatul României pentru că, spune aceasta, emite opinii cu care partidele din coaliția de guvernare nu sunt de acord, astfel încât va sesiza instituțiile internaționale cu prerogative în apărarea drepturilor omului.

„Vă învederez că a devenit o obişnuinţă în Senatul României ca subsemnata să fiu supusă discriminării, hărţuirii, jignirii şi acuzaţiilor nefondate, doar pentru că emit opinii cu care partidele din coaliţia de guvernare nu sunt de acord. În acest context va anunţ că voi sesiza pe lângă instituţiile Statului Român, inclusiv instituţiile internaţionale cu prerogative în apărarea drepturilor omului, mai ales cu privire la discriminarea subsemnatei pe criterii de religie şi etnie, cu privire la exprimarea unor opinii de specialitate juridică, având în vedere că subsemnata sunt de profesie avocat, dar şi cu privire la declaraţiile politice pentru care niciun om politic nu poate răspunde în niciun mod, încălcarea dreptului la liberă exprimare şi libertatea de opinie.

Vă învederez că faţă de presiunile şi hărţuirea pe care le exercitati faţă de subsemnata, mă văd nevoită să anunţ toate ambasadele din România cu privire la linşajul la care este supus un demitar al statului român și voi cere ajutor internațional” susține Diana Șoșoacă.

Scandalul Șoșoacă: Senatoarea anti-mască, acuzată că a încălcat deontologia parlamentară. Ce sancțiuni riscă

Mai multe articole despre:
diana sosoaca ajutor institutii