MENIU

Diana Șoșoacă, protagonista unui nou scandal în Parlament: "E o lege anti-Șoșoacă. Pe mine nu mă oprește decât Dumnezeu!"

Diana Sosoaca

Diana Șoșoacă a făcut din nou scandal în plenul Parlamentului. Ea este împotriva proiectului de lege prin care sunt înăsprite normele referitoare la indisciplina parlamentară. Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat,marţi, un proiect de lege care aduce modificări Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sensul în care înăspreşte normele referitoare la disciplina parlamentară

Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat,marţi, un proiect de lege care aduce modificări Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sensul în care înăspreşte normele referitoare la disciplina parlamentară

Diana Șoșoacă a făcut declarații împotriva modificării regulamentului:

„Ceea ce se întâmplă acum evident am înțeles că dvs. vorbiți cu presa înainte să vorbiți cu noi. E o lege anti-Șoșoacă. E a treia sau a patra. Dacă dvs. credeți că mă oprește limitarea timpului la 10 secunde, interzisă sunt în toate ziarele și televiziunile, sunt descalificată. Poporul vă insultă pe voi și mă apreciază pe mine. Lumea nu e atât de proastă. Sunteți obișnuiți să aveți o opoziție de fațată. (...)

Pe mine nu mă oprește decât Dumnezeu”, a spus Șoșoacă.

”Ca să puteți să-l comparați cu fenomenul Șoșoacă trebuie să-i dați și un IQ pe măsură, ceea ce nu se poate!

Dă-i prostului putere și săracului avere! Dacă săracul mai poate rămâne omenos, prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul.”, a spus Diana Șoșoacă.

”Nu întâmplător m-am îmbrăcat astăzi în negru. Este doliu! Libertatea de exprimare și de opinie este abolită în România. Tot ceea ce faceți voi este neconstituțional. Ați instaurat o adevărată dictatură ca pe vremea lui Ceaușescu, când elevii stăteau în bănci, altel erau bătuți cu rigla peste degete.


Ieri ați făcut o mizerie în Parlamentul României, ați avut un limbaj suburban în Parlament.

De abia aștept să adoptați acest regulament pentru a suporta și voi consecințele pentru toate violențele și jinirile pe care eu le-am suferit”, a spus Diana Șoșoacă.

În replică, Alfred Simonis i-a transmis Dianei Șoșoacă: ”Era să mă mâncați doamnă, ce violențe ați suportat?”.

George Simion este și el alături de Diana Șoșoacă de această dată:

„Are dreptate. Mai avea să vă citeze din Petre Țuțea: „mă mișc între Dumnezeu și neamul meu”. Revenind la ce votăm astăzi și la faptul că vreți să băgați pumnul în gură opoziției, reducând la 10 secunde luările de cuvânt, este abject. Vreți să introduceți această regulă și la ședințele comune ale Camerei Deputaților și ale Senatului. Vreți să opriți live-urile, vreți să opriți pancartele, bannerele discreționat. (...) Dacă dvs considerați că o să ne opriți (...) vă înșelați. Adoptați aceste reguli cu intervenții de 10 secunde, cu oprirea live-urilor și cu oprirea pancartelor și o să obțineți rezultatul invers”, a spus George Simion.

Ce prevedere proiectul de lege


Astfel, propunerea legislativă propune introducerea a trei noi alineate la articolul 40 care prevăd:

„(3) Cardul de vot electronic care permite deputatului sau senatorului accesul la mijloacele electronice de vot este personal. Utilizarea acestuia de către o altă persoană este interzisă.

(4) Este interzisă transmiterea în direct sau înregistrarea şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a birourilor permanente sau a şedinţei comune a comisiilor, prin alte mijloace decât prin mijloace electronice aflate în dotarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului ori prin mijloace electornice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. Prin excepţie de la teza anterioară, deputaţii sau senatorii pot transmite sau înregistra şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi şedinţa comună a comisiilor numai în perimetrul din sala de şedinţe alocat grupului parlamentar ai cărui membri sunt sau, în cazul celor neafiliaţi, în perimetrul alocat acestora.

(5) În sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale celor două birouri permanente ori şedinţele comune ale comisiilor sunt interzise:

a) participarea la desfăşurarea unui banner;

b) utilizarea violenţei fizice împotriva unui deputat senator sau alt demnitar;

c) utilizarea violenţei verbale constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unul deputat, senator sau alt demnitar.

Este modificat şi articolul 41 prin această iniţiativă legislativă dup cum urmează: „Preşedintele cheamă la ordine deputaţii şi senatorii care tulbură dezbaterile sau creează agitaţie. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate să dispună evacularea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor şedinţei comune, inclusiv pentru încălcarea interdicţiilor prevăzute la art. 40 alin. (3)-(5).”

Printre sancţiunile prevăzute se numără diminuarea indemnizaţiei până la 50% timp de 6 luni

Încălcarea noilor interdicţii prevăzute de către proiectul de lege constituie abatere disciplinară şi va fi sancţionată cu următoarele lucruri:

„a) diminuarea indemnizaţiei cu până la 50% pe o durată de maximum 6 luni, pentru exprimarea votului prin mijloace electronice prin utilizarea cardului de vot electronic a altui deputat sau senator, pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale comisiilor, pentru înregistrarea transmiterea în direct a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a celor două birouri permanente sau a şedinţei comune a comisiilor, cu excepţia prevăzută la art. 40 alin. (4), teza a II-a, pentru violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;

b) reducerea duratei luării de cuvânt la maximum 10 secunde pe intervenţia pentru o perioadă de până la 3 luni în cadrul şedinţelor comune ale celor două Camere, începând cu ziua aplicării sancţiunii disciplinare pentru utilizarea violenţei verbale, constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective, calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar;

c) retragerea şi punerea la dispoziţia secretarului general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului pentru o perioadă de până la 6 luni a personalului angajat şi a autoturismelor repartizate grupului parlamentar care prin acţiunile sale pune în pericol buna funcţionare şi siguranţa autorităţii publice, a demnitarilor sau angajaţilor acesteia în incinta Camerei Deputaţilor şi Senatului, începând cu data constatării afectării bunei funcţionări a activităţii Camerei.

Abaterile caree implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (2) se comnstată de către comisia problemelor de disciplină la nivelul Camerei al cărui membru este parlamentarul a cărui sancţionare se propune, la sesizarea preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar ori a unui deputat sau senatori. Sesizarea se adresează preşedintelui Camerei respective în termen de cel mult 30 de zile de la data săvârşirii faptei”.