MENIU

Diaconescu: Vom avea de ales între două rele, vom vedea care e răul cel mic

<p>Dan Diaconescu</p>

Candidatul PP-DD, Dan Diaconescu, a declarat duminică seară, după anunțarea rezultatelor exit-poll-urilor, că în turul al doilea românii vor avea de ales între două rele.

Potrivit lui Dan Diaconescu, românii prin votul de duminică au demonstrat că nu au dorit progresul și "s-au condamnat".

"Desigur că vom avea de ales între două rele, vom vedea care este răul mai mic. Desigur că în opinia mea poporul român s-a condamnat din nou pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă. Din nou poporul român nu a dorit progresul și prosperitatea. (...) Țin să mulțumesc celor aproximativ 500.000 de români care ne-ar fi votat deja, conform exit poll-uri-lor difuzate", a spus Diaconescu.

El a adăugat că în turul al doilea nu poate să negocieze voturile celor care l-au votat și nu poate să le dea sfaturi cu cine să voteze, însă intenționează să organizeze o dezbatere televizată în care vor fi invitați "cei doi finaliști", iar susținerea sa și electoratului său va merge către acela care va avea în programul său de guvernare cele mai multe dintre cele 100 de măsuri propuse de fondatorul PP-DD.

"Dan Diaconescu va face o singură alianță: cea cu poporul. Eu nu pot să negociez voturile pepediștilor mei dragi și fideli, eu nu pot să le dau sfaturi, eu voi încerca să organizez o dezbatere în care cei doi finaliști să îmi fie invitați, mai ales acum în lipsa lui Robert Turcescu, și acolo, la dezbaterea finală să îmi spun și eu părerea mea. Voi merge la vot în turul doi, am trei variante: fie să îmi anulez buletinul de vot, fie să votez Victor Ponta sau cu Klaus Iohannis, rămâne să vedem care dintre ei își vor însuși mai multe din cele 100 de măsuri cu care eu am mers prin oamenii de rând și cu care am obținut jumătatea de milion de voturi. Care dintre dânșii îmi va face impresia că va pune în practică toate aceste măsuri și le va transpusă în programul său de guvernare acela desigur va fi alesul nostru. Eu îi rog pe români să se prezinte la vot indiferent de opțiunile lor.Va fi o decizie pe care o să o luăm în următoarele două săptămâni și cu siguranță vom decide cine va fi viitorul președinte. (...) Eu împreună cu alegătorii mei vom hotărî soarta sau numele noului președinte", a afirmat Dan Diaconescu, potrivit agerpres.ro.

El a menționat că împreună cu PP-DD va începe chiar de duminică pregătirile pentru alegerile din anul 2016, însă speră că vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.