MENIU

Diaconescu, despre cazul fratelui preşedintelui: Băsescu a reacţionat ca un adevărat om de stat

Diaconescu, despre cazul fratelui preşedintelui: Băsescu a reacţionat ca un adevărat om de stat / Foto: MEDIAFAX

Preşedintele Băsescu "a reacţionat consecvent în sprijinul justiţiei şi al independenţei acesteia ca un adevărat om de stat"fiind de "neînţeles" cum unii politicieni de dreapta nu înţeleg "miza" acestor zile, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, candidatul PMP la prezidenţiale, Cristian Diaconescu.

Întrebat despre felul în care vor fi afectate imaginea şi acţiunea preşedintelui Băsescu de arestarea fratelui său, Diaconescu, fost ministru al Justiţiei a spus că "scopul evident al întregului scandal generat în aceste zile este intenţia clanurilor politico-financiare din România de a introduce sub control politic sistemul judiciar", remarcând faptul că o cedare a sistemului judiciar va avea "consecinţe dezastruoase pentru toti".

"Terfelirea Codruţei Kovesi, procurorul-şef al DNA şi a Liviei Stanciu, preşedintele ICCJ reprezintă, în fapt, principalul scop al întregului demers vizând distrugerea independenţei justiţiei", a adăugat Diaconescu.

Diaconescu a spus că, în aceste împrejurări, preşedintele Băsescu a reacţionat constant "ca un adevărat om de stat".

"Nu este o coincidenţă faptul că în România şi Polonia spaţiul public este ocupat cu două teme similare, care pot afecta stabilitatea statelor respective. Nu este o coincidenţă faptul că se încearcă afectarea credibilităţii a doi lideri pro-occidentali si pro-americani, prim-ministrul Tusk şi preşedintele Băsescu. Este de neînţeles cum politicieni de dreapta, care se delimitează astăzi de Traian Băsescu arată ca nu înţeleg nimic din miza acestei lupte", a mai declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Diaconescu.

Mircea Băsescu a fost dus, vineri seară, în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.

Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel de avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă.