Dezvoltatorul din Argeș care a ridicat un bloc autorizat cu două etaje adăugându-i o mansardă, reţinut
Poliţiştii argeşeni au emis, miercuri seară, o ordonanţă de reţinere pe numele reprezentantului dezvoltatorului care, după ce a obţinut autorizaţia pentru construirea unui bloc cu parter şi două etaje, a ridicat blocul şi cu mansardă, potrivit News.ro.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că dezvoltatorul care a ridicat blocul din Piteşti încălcând legea a fost reţinut pentru 24 de ore.
La ora transmiterii acestei ştiri audierile continuă în acest dosar. Printre cei vizaţi se numără şi un angajat al Primăriei Piteşti care a făcut parte din comisia de recepţie a imobilului.
Oameni de afaceri din domeniul construcţiilor, dar şi un angajat al Primăriei Piteşti sunt audiaţi, miercuri, de poliţiştii argeşeni într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni comise în legătură cu ridicarea unui bloc din municipiu. În acest dosar, poliţiştii au făcut 3 percheziţii domiciliare şi la sedii de firme şi au solicitat şi primit documente din partea municipalităţii.
Poliţiştii au precizat că, pentru un imobil pentru care a fost obţinută autorizaţie de construire cu regim de înălţime P+2E, dezvoltatorul imobiliar ar fi modificat construcţia, transformând imobilul într-unul cu regim P+2E+M.
”Ulterior, cu ocazia recepţiei lucrărilor, membrii comisiei de recepţie ar fi atestat faptul că lucrarea de construcţie realizată ar respecta prevederile proiectului şi ale autorizaţiei de construire”, arăta IPJ Argeş.
Prejudiciul stabilit până în prezent în cadrul anchetei este de 680.000 de lei, reprezentând valoarea investiţiei construite ilegal, iar infracţiunile anchetate sunt cele de abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că anchetatorii au mandat de aducere la audieri pe numele a şase persoane, printre aceştia numărându-se reprezentantul dezvoltatorului imobiliar care a ridicat blocul, cel al constructorului, dirigintele de şantier, arhitectul şi reprezentantul Primăriei din comisia de recepţie a imobilului.
Aceleaşi surse au menţionat că, pentru a investiga activitatea funcţionarului din primărie care a făcut parte din comisia de recepţie a imobilului, anchetatorii au solicitat Primăriei Piteşti documente pe care administraţia locală le-a pus la dispoziţie.