Dezvăluirile şocante din puşcărie. Remus Baciu: Penitenciarul Giurgiu, acest Alcatraz al României
Fostul vicepreședinte al ANRP, Remus Baciu, a vorbit 30 de minute în instanţă despre viaţa lui din închisoare în încercarea de a o convinge pe judecătoare să-l lase în permisie două zile.
Condamnat în aprilie 2014 la 5 ani de închisoare cu execuitare pentru o şpagă de 100.000 de euro pentru urgentarea unei dosar de restituire, Remus Virgil Baciu a venit, ieri, în faţa Judecătoriei Sectorului 4 pentru a cere să fie lăsat acasă două zile, în permisie.
Purtând o amuletă handmade primită de la un coleg deţinut, Baciu şi-a vărsat năduful în faţa judecătoarei: a vorbit despre cărţile scrise în închisoare, precum şi despre deprinderile pe care le-a căpătat în mânuirea mop-ului, la Jilava. „Eu dau cu mopul în fiecare zi, chiar sunt bun la asta şi îmi place. Dacă aş avea un mop aici, v-aş face o demonstraţie. Munca fiecărui om e preţioasă”, a declarat Remus Virgil Baciu.
Văzându-l plin de patos, judecătoarea Lorena Zidaru l-a ascultat preţ de jumătate de oră, timp în care avocatul îl încuviinţa îngândurat, iar ceilalţi deţinuţi din boxă îl priveau ca pe un veritabil „ambasador” al închisorilor.
„Prima parte a pedepsei am executat-o la Penitenciarul Giurgiu, acest Alcatraz al României. Acolo se moare din cauze nenaturale. Am făcut pedepsa în mijlocul Clanului Sportivilor. Dacă aţi afla ce se întâmplă acolo, nu le-aţi mai da drumul niciodată (n.r. - deţinuţilor), aţi da foc la aceste Jurassic Park-uri. Două boli psihice circulă în puşcării...
Una e să te crezi nevinovat. Îţi repeţi asta zi de zi şi te convingi de asta, iar a p o i înnebuneşti la gândul ăsta, că eşti închis nevinovat. A doua e legată de graţiere: crezi că se va da şi atunci nu mai faci nimic. Eu am cochetat cu ambele şi am scăpat de ele. În penitenciar s-a dezvoltat o subcultură, dacă te integrezi , eşti mort pentru societate”, a declarat fostul şef al ANRP.
Sursa: evz.ro