Dezvăluirile românului care și-a vândut afacerea către FACEBOOK cu jumătate de miliard de dolari
Sergiu Biriș, fondatorul Zonga, Trilulilu și LiveRail, a povestit cum vinzi o afacere către Facebook cu 500 de milioane de dolari.
"Este un sentiment incredibil să vinzi compania către Facebook. Mă bucur foarte tare pentru această realizare. Mă bucur și pentru Andrei Dunca și echipa lui.
Ei au fost mai implicați la nivel operațional în acest business. E un sentiment incredibil. Compania a fost fondată încă de când Youtube experimenta cu reclamele pentru video. LiveRail și-a propus să creeze o tehnologie prin care publisherii să poată introduce foarte rapid reclame pe conținutul lor video.
La momentul acela nu exista o astfel de tehnologie, era un pionier pe această piață. În timp, echipa s-a adapatat și și-a îmbunătățit atât tehnologia, cât și modelul de business, bătându-se direct la număr de afișări cu Google, sau alți giganți", a spus Biriș la Adevărul Live scrie stiridecluj.ro.