Dezvăluiri incendiare despre fuga omului de afaceri Avraham Morgenstern
Dezvăluiri incendiare despre fuga omului de afaceri Avraham Morgenstern. Autorităţile suspectează că Morgenstern a fost favorizat chiar de poliţiştii care ar fi trebuit să îl supravegheze. Omul de afaceri era sub control judiciar într-un dosar de evaziune fiscală. Avraham Morgenstern mai este judecat alături de fostul primar Radu Mazăre.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a sesizat Parchetul General (PG), MAI, IGPR şi DGPMB, după ce omul de afaceri Avraham Morgenstern a dispărut, deşi era sub control judiciar, iar poliţiştii au anunţat instanţa de judecată abia după 15 zile de la lipsa acestuia.
„La data de 15 iunie 2017, DNA a transmis către MAI, IGPR, DGPMB sesizări în vederea efectuării de verificări şi luării de măsuri cu privire la faptul că organele de poliţie au întârziat să notifice instanţa de judecată referitor la dispariţia lui Avraham Morgenstern, inculpat trimis în judecată pentru evaziune fiscală la data de 12 februarie 2015. Inculpatul Avraham Morgenstern fusese condamnat în primă instanţă la o pedeapsă privativă de libertate, iar în prezent se judecă apelul”, se arată într-un răspuns transmis de DNA, la solicitarea Medafax.
Conform sursei citate, procurorii anticorupţie au sesizat faptul că omul de afaceri ar fi trebuit să se prezinte la Poliţie în 15 mai, potrivit programului stabilit în cadrul controlului judiciar. Acest lucru nu s-a întâmplat, dar organele de poliţie au notificat instanţa competentă abia după 15 zile şi doar după ce judecătorii au observat lipsa lui Morgenstern, la un termen de judecată.
„Deşi aveau cunoştinţă încă din data de 15 mai 2017 despre faptul că inculpatul Avraham Morgenstern nu s-a prezentat la secţia de poliţie la termenul stabilit prin măsura controlului judiciar (măsură dispusă de instanţa de judecată care îl obliga să se prezinte periodic la secţia de poliţie conform unui program prestabilit), organele de poliţie au notificat instanţa competentă – Curtea de Apel Bucureşti - asupra lipsei acestuia abia după 15 zile şi numai ca urmare a demersurilor efectuate de instanţa care a constatat lipsa inculpatului la termenul de judecată din data de 19 mai 2017. Dacă lucrurile s-ar fi desfăşurat în conformitate cu procedurile legale, la termenul de 19 mai 2017, instanţa trebuia să fi fost deja notificată de organele de poliţie asupra faptului că acesta nu s-a prezentat la secţie conform programului de supraveghere stabilit de controlul judiciar şi să comunice instanţei care au fost rezultatele verificărilor”, arată DNA.
Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată de către poliţişti abia în 30 mai şi numai ca urmare a celor dispuse de această instanţă la termenul din 19 mai 2017. Prin urmare, instanţa a dispus, în 31 mai, înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă în lipsă a inculpatului Avraham Morgenstern.
„Precizăm că, la data de 15 iunie 2017, DNA a sesizat şi PICCJ asupra împrejurărilor sus menţionate pentru a aprecia dacă există elemente de natură să determine deschiderea unui dosar penal”, precizează parchetul.
În cursul zilei de vineri, a fost transmis DNA rezultatul Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne, din care rezultă că există o suspiciune rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului de către organele de poliţie care aveau obligaţia să exercite programul de supraveghere asupra lui Avraham Morgenstern.
Astfel, tot vineri, procurorii anticorupţie au trimis PG şi rezultatul Corpului de control al Ministrului Afacerilor Interne.
Pe numele lui Avraham Morgenstern a fost emis un mandat de arestare în lipsă.
Omul de afaceri, administrator al firmei Shapir Structures SRL, a fost condamnat, în 10 ianuarie, de Tribunalul Bucureşti, la 12 ani de închisoare şi plata a 53 milioane lei către statul român, într-un dosar de evaziune fiscală. Decizia nu a fost definitivă şi, în prezent, la Curtea de Apel Bucureşti se judecă apelul.