MENIU

Noi dezvăluiri din "scandalul corvetelor" de la Ministerul Apărării. UPDATE

Scandalul corvetelor

Ministrul Apărării este implicat în scandalul cumpărării corvetelor, scriu jurnaliştii de la ziuanews.ro. Gabriel Leş este înconjurat de personaje care susţin interesele a două companii franceze. Mai mult, Leş închide ochii la nereguli şi este foarte aproape să fie părtaş la un caz de atingere a siguranţei naţionale, mai scriu ziaristii.

Jurnaliștii de la "Ziua News" au publicat un nou episod din seria scandalului legat de licitația corvetelor, ceea ce presa a denumit "Operațiunea Corveta Multirol".

Generalul Cătălin Adrian Moraru, fostul șef al Departamentului pentru Armamente (DA), din MApN, a fost angajat săptămâna trecută pe post de consilier personal al ministrului Gabriel Leș, spun jurnaliștii Ziua News.

UPDATE 12 aprilie 2019: Într-un drept la replică transmis Realitatea.net, generalul în rezervă Cătălin Adrian Moraru a infirmat că ar fi fost angajat pe postul de consilier personal al ministrului Apărării Gabriel Leș.

Drept la replică. Generalul în rezervă Cătălin Adrian Moraru: nu sunt consilier al ministrului Leș

Potrivit Ziua News, Moraru este cercetat de DNA. Procurorii militari anticorupție au descins la Ministerul Apărării Naționale, în iulie 2018, ridicând nenumărate documente de la DA, în speță înscrisuri oficiale care se refereau la proiectul de înzestrare a Armatei Române cu celebrele transportoare blindate "Piranha 3".

Iar după cum susțin surse apropiate anchetei aflate în curs de derulare, documentele vizate de aceste percheziții ar fi tocmai hârtiile din birourile generalul-maior ing. Cătălin Adrian Moraru. Ca atare, ministrul Leș are o mare problemă, via Moraru, căci anchetatorii ar urma să dea de urmă mai multor acte de corupție, cu atât mai mult cu cât și un alt dosar e deschis la Mapn, tot legat de înzestrare și conexiuni la DA, anume, dosarul corvetelor multirol în care Parchetul Militar s-a autosesizat în privință unor suspiciuni rezonabile pentru acte de corupție în ceea ce privește licitația.

Potrivit sursei citate, Leș a tot susținut că francezii de la Naval Group ar trebui sa primească contractul cu corvetele. Nu cumva tocmai Moraru e cel care îl îndeamna pe Leș ce să facă și ce să spună? Mai multe aici

Dezvăluiri explozive din scandalul corvetelor pentru Armată. "Urma să câștige cine nu trebuie"