MENIU

Dezvăluiri din dosarul SIVECO: Limbajul codificat folosit în reţeaua de evaziune fiscală

<p>Irina Socol</p>

Dezvăluiri în exclusivitate din dosarul de evaziune fiscală în care Irina Socol, şefa SIVECO, este acuzată că a adus o gaură de şapte milioane de euro bugetului de stat. Procurorii au la dosar sute de sms-uri trimise între membrii reţelei a cărei protagonistă este Socol. Potrivit unor surse, preşedinta uneia dintre cele mai importante companii din domeniul IT a achitat deja întregul prejudiciu.

Limbajul folosit în sms-uri era întotdeauna unul codificat, spun anchetatorii. Iar sensul fiecărui mesaj le-a fost explicat procurorilor de către un denunţător- inculpat în dosar.

G.T.: Am rugămintea să-mi spuneţi dacă ultimele “documente” vin totuşi astăzi şi dacă le doriţi “în engleză”. Cu stima.

T. D. : La mulţi ani! Acum am confirmat că vor veni astăzi în jur de prânz si sunt ok ”în română”. Mulţumesc

Sursă: Realitatea TV

Documentele ar fi reprezentat de fapt banii pe care denuntatorul trebuia să îi aducă unui complice la cererea Irinei Socol. Expresia “în română” era folosită pentru a sugera că banii trebuiau aduşi în lei, iar "în engleză" erau în euro. În alte situaţii, denunţătorul a povestit că păstra legătura direct cu Irina Socol.

"Astfel, doamna Irina Socol îmi transmitea solicitarea de a îi restitui direct sume de bani, acest aspect era transmis sub limbajul “ documentaţie”, iar menţiunile ei din mesaje referitoare la “limba engleză” semnificau moneda în care trebuia sa îi restitui banii, respectiv EURO. Menţionez că în urma mesajelor transmise şi primite de la doamna Socol, i-am remis direct acesteia sumele de bani la sediul SIVECO, astfel cum rezultă şi din evidenţa registrului de intrări în sediul firmei. Nu am discutat niciodata cu doamna Socol, telefonic sau direct despre altceva decât despre modalitatea de restituire a sumelor primite de la Siveco. Aşa cum am arătat în cuprinsul declaraţiilor date, nu am prestat servicii de IT pentru doamna Socol şi nu am discutat altceva cu dumneaei decât despre restituirea banilor primiţi de la firma dânsei.", a spus un denunţător în faţa procurorilor. În alte cazuri, pentru bani era folosită sintagma slide-uri sau echivalentul unui euro era kilobitul.

Irina Socol este acuzată de procurori că a creat un circuit format din peste 50 de firme. Concret, firma condusa de aceasta, SIVECO ar fi cumpărat programe informatice sau produse IT de la firme fantomă, iar în realitate, banii se întorceau la ea, spun procurorii. Dosarul a fost trimis în judecată, iar Irina Socol se află în arest la domiciliu.

Mai multe articole despre:
dezvăluiri Siveco Irina Socol limbaj codificat