MENIU

Grădinița „fantomă” de la Vidra, cu care se lăuda, pe hârtie, Olguța Vasilescu, a fost finalizată de Ministerul Agriculturii, cu bani europeni

Grădinița „fantomă” de la Vidra, cu care se lăuda, pe hârtie, Olguța Vasilescu, a fost finalizată de Ministerul Agriculturii, cu bani europeni

Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, anunța, la finalul anului 2018, pe pagina de Facebook, că în județul Vrancea au fost finalizate patru grădinițe cu fonduri europene, prin programul PNDR. În realitate însă, doar două au fost date în folosință, iar două erau la stadiul de proiect. Situația a ieșit la iveală în toamna anului 2018, după ce Lia Olguța Vasilescu a postat pe contul său de socializare o listă ce conține o serie de investiții realizate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Postarea era menită să închidă gura celor care acuzau de incompetență și ineficiență guvernul PSD, scrie realitateadevrancea.net.

„Când vrei să ataci un ministru și să spui că minte și că în doi ani s-au construit doar două școli în România, informează-te! Altfel te faci de râs! Nu că ai fi de fală… Vă prezint mai jos lista cu școli și grădinițe modernizate sau construite, în ultimii doi ani, doar pe fondurile de la Ministerul Agriculturii, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. (…) Pentru toți mincinoșii care spun că nu s-a construit nimic în acești ani!”, scria, pe 7 noiembrie 2018, fostul ministru PSD Olguța Vasilescu.

În comuna Vidra ar fi trebuit să se construiască o grădiniță cu program prelungit pentru copiii din satul Vidra, dar, din motive birocratice, după cum spuneau oficialitățile locale, au mai avut de așteptat Contractul de finanțare pentru această investiție fusese semnat de un an jumătate, dar lucrările încă nu au începuseră.

Cu toate că termenul de finalizare era toamna anului 2019, grădinița abia a fost finalizată, de către AFIR (Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) .

Mai multe articole despre:
lia olguta vasilescu gradintita