MENIU

Dezvăluire şoc! Ginecologii spun ce se întâmplă, de fapt, cu corpul femeilor care nasc natural

Dezvăluire şoc! Ginecologii spun ce se întâmplă, de fapt, cu corpul femeilor care nasc natural

Sarcina şi naşterea supun organismul femeii la un efort suplimentar. Afecţiuni precum hemoroizii, incontinenţa urinară şi depigmentarea se pot agrava, iar în cazul celor care nasc pe cale naturală vaginul poate suferi modificări.

1. "Lărgirea" vaginului apare în rândul femeilor care nasc pe cale naturală, din cauza efortului substanţial pe care îl depune musculatura vaginală în timpul travaliului. Există metode de tratament: exerciţiile Kegel (mişcările de contractare şi decontractare a muşchiului pubococcigian) şi rejuvenarea vaginală.

Dacă exerciţiile nu dau rezultate, femeile se pot orienta spre rejuvenarea vaginală, procedura de „strâmtare” şi creştere a elasticităţii vaginului. „Operaţia se efectuează sub anestezie generală şi durează între 30 şi 90 de minute. Pacienta va fi supravegheată timp de trei zile, în funcţie de complexitatea intervenţiei şi va trebui să meargă lunar la control. Efortul fizic şi contactul sexual sunt interzise în prima lună după operaţie”, spune dr. Ioan Stoian, medic ginecolog.

2. Incontinenţă urinară

Incontinenţa urinară reprezintă pierderea involuntară de urină. Afecţiunea se poate agrava în timpul sarcinii, din cauza modificărilor hormonale. În plus, cu cât durata travaliului a fost mai mare, cu atât riscul apariţiei incontinenţei este mai mare. Se instalează frecvent între şase şi opt săptămâni după naştere, iar în general, funcţia nervoasă revine la normal după şase luni de la naştere sau chiar după un an.

Tratamentul este acelaşi ca în cazul vaginului lărgit, exerciţii Kegel sau rejuvenare.

3. Hemoroizi

Dureri în zona anusului, sângerări rectale, mâncărime, acestea sunt simptome clasice pentru aproximativ 90% dintre femei, imediat după naştere.

"În sarcină, uterul se măreşte şi este nevoie de o cantitate mare de sânge în zona bazinului inferior, greutatea creşte, se creează presiune pe intestinul gros şi apar hemoroizii. Fără să mai vorbim de momentul naşterii, în timpul contracţiilor, când presiunea este foarte mare şi pot apărea chiar şi fisuri anale", atrage atenţia dr. Septimiu Alexandru, medic primar chirurgie generală.

Dacă pacienta nu acuză simptome deosebite, singurele recomandări sunt limitarea con sumului de sare şi piper, respectiv consumul de alimente bogate în fibre, activitate fizică şi clisme regulate. În cazul în care hemoroizii sunt însoţiţi de constipaţii, sângerări şi dureri, este nevoie şi de tratament medicamentos, iar cazurile grave necesită tratament chirurgical.

Sursa: doctorulzilei.ro

Mai multe articole despre:
femei gravidă nastere naturala