MENIU

Dezvăluire șocantă în Anglia: Cine erau cei 39 de morți din camion

Cei 39 de morți din camionul găsit miercuri în Regatul Unit ar fi fost cetățeni chinezi, scrie The Telegraph.

Informțiile citate de presa britanică arată că cele 39 de trupuri neînsuflețite găsite miercuri într-un camion din Essex erau ale unor etățeni chinezi.

Autoritățile nu au confirmat oficial informația, iar identitatea exactă a victimelor este încă în curs de stabilire.

Presa speculase deja că trupurile ar fi ale unor migranți, dar suspiciunile se îndreptau mai degrabă spre țări afectate de război, precum Siria sau Afganistan.

Între timp, poliţia britanică a percheziţionat două imobile în Irlanda de Nord în noaptea de miercuri spre joi.

Parchetul federal belgian, care a deschis o anchetă în acest caz, a confirmat la rândul său că respectivul container al camionului a 'trecut prin Zeebrugge marţi, 22 octombrie'. 'Rezultatele preliminare ale anchetei dezvăluie faptul că containerul camionului a ajuns la Zeebrugge la 22 octombrie, la 14:49 (ora locală), şi a părăsit portul (cu feribotul) în aceeaşi zi după-amiaza pentru a ajunge la Purfleet, la 23 octombrie, în jurul orei 1:00', a indicat joi dimineaţă parchetul federal belgian într-un comunicat, transmite RTBF, potrivit Agerpres.

Poliţia britanică a fost alertată miercuri cu puţin timp înainte de ora locală 01:40 (00:40 GMT) de către serviciile de urgenţă, care au descoperit cadavrele într-o zonă industrială din Grays, în Essex, la aproximativ 30 km de Londra.

În vârstă de 25 de ani şi de origine din Irlanda de Nord, şoferul a fost arestat în aceeaşi zi într-o anchetă pentru ucidere şi plasat în arest preventiv. În prezent, el este interogat.

Autorităţile bulgare au confirmat înmatricularea vehiculului în Bulgaria în 2017, dar au asigurat că acesta nu a mai intrat în ţară de atunci. 'Nu există nicio legătură cu noi, doar plăcuţele de înmatriculare', a declarat premierul bulgar Boiko Borisov la televiziunea locală.

Acest caz cutremurător a relansat apelurile la combaterea traficanţilor de persoane, premierul britanic Boris Johnson denunţând o 'tragedie de neimaginat'.

Poliţia din Kent a anunţat miercuri că a verificat nouă persoane, găsite în viaţă într-un camion pe o autostradă din sud-estul Londrei. Ulterior, acestea au fost transferate către serviciul de imigraţie.

Mai multe articole despre:
Regatul Unit migranţi Essex