MENIU

Vot negativ la Comisia de Muncă din Senat pe OUG privind majorarea etapizată a alocațiilor copiilor

Dezbateri aprinse, astăzi, la Senat, pe OUG privind majorarea alocațiilor copiilor. PSD vrea modificarea legii

Comisia pentru Muncă din Senat a dat, astăzi, un vot negativ la Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) pentru majorarea etapizată a alocațiilor copiilor. Mai exact, OUG a primit 5 voturi de respingere, două voturi "pentru", două abțineri și o absență. Proiectul va intra în această după-amiază în dezbatere la Comisia pentru Buget din Senat. Camera Deputaților este for decizional în acest caz. PSD a anunțat deja că vrea respectarea dublării alocațiilor, astfel încât alocațiile să fie dublate cât mai repede, nu în 2022, așa cum vrea Guvernul. 

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap, ulterior, termenul de intrare în vigoare a legii fiind modificat de către Guvern prin OUG pentru data de 1 august.

Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea înaintată de Guvernul Orban privind legea care obliga Executivul să pună în aplicare dublarea alocațiilor pentru copii.

Vă reamintim că Executivul a atacat la CCR legea pe motiv că nu sunt precizate sursele de finanțare.

La începutul lunii iunie, Camera Deputaților a respins OUG care amâna până la data de 1 august dublarea alocațiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luată cu 209 voturi ”pentru”, trei ”împotrivă și 98 de abțineri.

 

 

 

Mai multe articole despre:
alocatii copii dublare alocatii senat