MENIU

Dezastru total pentru guvernarea PSD-ALDE. România, cea mai mare inflație din UE, în aprilie

Eurostat, alături de BNR, lovesc crunt în "creșterea" economică propovăduită de liderul absolut al partidului de guvernământ, Liviu Dragnea. Conform forului european, România a înregistrat, în aprilie 2019, cea mai mare inflație din UE: 4,4%. Pe locul secund se află Ungaria, la mare distanță de noi, cu o inflație de 3,9%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (4,4%) şi Ungaria (3,9%), iar cele mai scăzute în Croaţia (0,8%), Danemarca şi Portugalia (ambele cu 0,9%).

Rata anuală a inflaţiei a crescut în aprilie la 1,7% în zona euro şi la 1,9% în Uniunea Europeană, de la 1,4% şi, respectiv, 1,6% în luna precedentă, în timp ce România şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este relativ aproape de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Comparativ cu martie 2019, inflaţia anuală a scăzut în şase state membre ale UE, a rămas stabilă în două şi a crescut în 19 ţări (inclusiv în România).

În cazul zonei euro, cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut tarifele la servicii (0,86 puncte procentuale), urmate de preţurile la energie (0,51 puncte procentuale) şi de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,29 puncte procentuale).

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 1,4% în aprilie, de la 1% luna precedentă. Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Banca Naţională a României (BNR) a majorat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,3% pentru 2020, a anunţat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. BNR estima, în februarie 2019, o inflaţie de 3% pentru finalul acestui an, respectiv de 3,1% pentru 2020. 

Mai multe articole despre:
UE Ungaria Eurostat romania inflatie record