Dezastru pentru Liviu Dragnea: "Oriunde te ascunzi nu scapi"
Anul 2018 a adus României câteva modificări legislative controversate, finalul acestui an nu a adus veşti bune nici din zona finanţelor iar de aproape o lună, ca un maxim al războiului de pe scena politică, preşedintele ţării tot schimbă replici acide cu primul ministru.
2019 ne prinde sub atenta supraveghere a Bruxellesului, unde, ce ironie, ne vom afla la preşedinţia Consiliului UE vreme de şase luni.
Mizele anului următor sunt uriaşe pentru ţara noastră şi pentru o parte din politicienii ei. Unii se pregătesc să dea asaltul final împotriva statului de drept, forţând modificarea unor legi în beneficiul propriu sau al apropiaţilor săi. Alţii fac calcule complicate cu bugetul naţiunii, încercând să ne convingă că o ducem bine chiar dacă realitatea imediată ne arată contrariul.
La 100 de existenţă, statul român trebuie să facă faţă unor provocări externe complicate, evenimente care ne vor modela viitorul pentru următoarea sută de ani. Vor fi conducătorii noştri în stare să se ridice la înălţimea aşteptărilor?
Astrologul Cristina Demetrescu a venit în platoul emisiunii Talk News, moderată de Denise Rifai, și a explicat ce aduce anul 2019 pentru politicieni. Al treilea pe lista, Liviu Dragnea.
"Liviu Dragnea are destinul in zodia Leu, care inseamna "Ia uitati-va la mine, cine sunt eu". Si acolo mai este si planeta Marte, care inseamna lupta pana la capat. Nu inteleg unde este capatul acela. Capatul rabdarii noastre? Capatul nervilor?
Politica inseamna sa organizezi niste lucruri, sa structurezi, sa cladesti. Atata vreme cat tu esti centrat pe tine...
Problema este aceasta armata de oameni care lui Liviu Dragnea ii apare pe karma si care, probabil, asa a fost harazit sa se intample. Si nu invata din istorie. Oamenii astia nu invata din istorie, ca nu poti sa fortezi niste lucruri. La un moment dat, aceste lucruri se vor termina.
Acum 29 de ani, Ceausescu a fost impuscat. Aia a fost o zi foarte neagra pentru Dragnea, pentru ca intr-un alt regim, comunist, i-ar fi fost mult mai bine. Din punctul meu de vedere, in relatia cu Dumnezeu, nu stiu daca mai exista ceva.
Dincolo de obsesia cu justitia, unde are pe casa inchisorii un malefic, Luna neagra, ca Luna ii pica pe casa inchisorii, oriunde te ascunzi nu scapi, a doua obsesie o reprezinta banii. Marele benefic de pe harta dumnealui este pe casa banilor. Inseamna ca vrea bani si va face tot posibilul sa faca acesti bani", a spus astrologul la Realitatea TV.