MENIU

Dezastru la finalul clasei a VIII-a, aproape 16.500 de corijenți, mai mulți decât corijenții din toate clasele, în anii trecuți

Număr record de elevi corijenti ( foto ilustrativ)

Situație dezastruoasă la finalul clasei a VIII-a din acest an. Aproape 16.500 de elevi au rămas corigenți în acest an, potrivit datelor prezentate chiar de ministrul Educației. Acest număr reprezintă mai mult decât toți corigenții din toate clasele la un loc, din anii trecuți, în condițiile în care și numărul de elevi a fost mai mic cu câteva zeci demii.

Ministrul Educației a anunțat că la Evaluarea Națională s-au înscris 131.177 de elevi, dintr-o generație în care erau înscriși 147.650 de elevi. Dintre cei înscriși, doar 26 sunt din generațiile anterioare. Restul, adică 16.499 sunt cu situația neîncheiată, “se află în situație de corigență”, a declarat ministrul, la un post TV.

"Este vorba despre un procent de aproape 90%, restul nu au putut intra în examenul de Evaluare Națională deoarece nu au avut situațiile școlare încheiate. Se află în situația de corigență. Acest lucru este îngrijorător și trebuie să ne concentrăm la nivelul fiecărei școli pe motivele pentru care acești elevi nu au putut avea situația școlară încheiată. (...) Au fost și dificultăți, știm foarte bine, în plan social: problema locurilor de muncă, problema accesului, multe probleme care ne generează semne de întrebare și îngrijorări cu privire la motivele pentru care 10% din promoția curentă nu a putut să intre la examenul de Evaluare Națională. E mult, e mult pentru că în general rata de participare la Evaluarea Națională este de peste 90% – este un alt semn de întrebare”, a declarat ministrul.

Potrivit Ministerului Educației, la finalul primului semestru din acest an școlar erau în risc de a rămâne cu situația școlară neîncheiată circa 65.000 de elevi din toate clasele, P-XII. La momentul publicării acelei informații instituția scria că “în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000”, arată o analiză edupedu.ro.

În concluziie, cei aproape 16.500 de elevi de clasa a VIII-a aflați în situație de corijență anul acesta reprezintă mai mult decât toți corigenții din toate clasele la un loc din anii trecuți, potrivit datelor comparate din prezent.