MENIU

Deţinuţii vor beneficia de vizite intime. Modificările Codului de Procedură Penală, aprobate

Guvernul a aprobat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia şi persoanele arestate preventiv vor avea dreptul la vizite intime, modificare necesară a Codului de Procedură Penală pentru a elimina discriminarea faţă de cei condamnaţi.Proiectul prevede modificarea articolului 69 din Legea 254/2013, astfel încât şi persoanele arestate preventiv să aibă dreptul la vizite intime.

Articolul 69 modificat prevede: ”Pot beneficia de vizită intimă persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, respectiv sunt arestate preventiv în cursul judecăţii, există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilit e între soţi, nu au beneficiat de permisiunea de ieşire din penitenciar în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, în cazul persoanelor condamnate, nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancţiunea a fost ridicată în cazul persoanelor condamnate, iar în cazul persoanelor arestate preventiv în cursul judecăţii în ultimele 30 de zile anterioare solicitării, dar şi dacă participă activ la activităţi şi programe educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială ori la muncă”.

Condamnaţii şi arestaţii preventiv necăsătoriţi au dreptul la vizite intime dacă au avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi anterior datei primirii în penitenciar. Dovada existentei relaţiei de parteneriat se face prin declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar.În expunerea de motive la proiectul de modificare a Codului de Procedură penală se precizează că, prin Decizia nr. 222/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 alin. (1) lit. b) şi ale art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 380 din 2 iunie 2015, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constat că dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. b) şi ale art. 110 alin. (1) lit. b, din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt neconstituţionale.

Astfel, instanţa de contencios constituţional a apreciat că diferenţa de tratament juridic referitoare la dreptul la vizite intime, aşa cum aceasta este prevăzută la art. 69 şi art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 254/2013, în reglementarea regimului executării măsurilor preventive privative de libertate, respectiv a pedepselor penale definitive, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se bazează pe considerente de securitate a activităţilor desfăşurate în locurile de detenţie.

Prin urmare, această diferenţă discriminează persoanele arestate preventiv în raport cu cele condamnate la pedepse penale privative de libertate, fiind de natură a contraveni dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală, raportate la cele ale art. 26 din Constituţie.