MENIU

Deţinut de la Penitenciarul Giurgiu, reţinut după ce a pretins că este procuror şef adjunct al DNA

Un deţinut de la Penitenciarul Giurgiu a fost reţinut pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că, pretinzând că este procuror şef adjunct al DNA, a încercat să obţină 50.000 de euro de la persoane cărora le promitea că le poate ajuta să scape de răspunderea penală.

 Un deţinut de la Penitenciarul Giurgiu şi un bărbat aflat în libertate au fost reţinuţi de DNA, fiind acuzaţi că au încercat să obţină 50.000 de euro de la un denunţător, pentru ca o rudă a acestuia să fie exonerată de răspundere penală într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis, luni, de Direcţia Naţională Anticorupţie, Ioan Mâzgă, încarcerat la Penitenciarul Giurgiu, este acuzat de pentru trafic de influenţă, iar complicele acestuia, Mihai-Alexandru Pandrea, de complicitate la trafic de influenţă.

Conform anchetatorilor, în 4 septembrie, Ioan Mâzgă a sunat în repetate rânduri o persoană a cărei rudă este cercetată într-un dosar instrumentat de DNA şi i-a cerut acesteia bani pentru a-i ajuta ruda să scape de răspunderea penală.

Concret, deţinutul s-a recomandat ca fiind procuror cu funcţie de conducere în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, pretinzând că are influenţă asupra procurorilor din subordine, a cerut 50.000 de euro de la persoana pe care a contactat-o şi care are calitatea de denunţător în acest dosar.

Anchetatorii au stabilit că, la indicaţiile lui Ioan Mâzgă, cei 50.000 de euro trebuia să ajungă la Mihai Alexandru Pandrea, într-un loc stabilit în judeţul Braşov.

Pentru că se temea că ar fi putut fi prins primind banii, Pandrea a cooptat, la rândul său, alte două persoane care să primească suma. În 6 septembrie, denunţătorul a înmânat 14.000 de lei celor doi intermediari, urmând ca aceştia să dea suma respectivă, mai departe, lui Mihai Alexandru Pandrea, moment în care au intervenit organele de urmărire penală şi s-a procedat astfel la constatarea infracţiunii flagrante.

Procurorii DNA au stabilit că deţinutul Ioan Mâzgă a dezvoltat un mecanism infracţional în cadrul căruia, susţinând că este procuror şef adjunct al DNA, a identificat persoane care au avut sau au afaceri judiciare pe rolul instanţelor şi a pretins de la acestea sume de bani în vederea exonerării de răspundere penală.

”Astfel, inculpatul Mâzgă Ioan prevalându-se de aceeaşi influenţă pe care afirma că o are, din perspectiva funcţiei deţinute, a contactat telefonic lucrători de poliţie, inclusiv de la dispeceratele unor unităţi de poliţie din ţară sau centre de arest preventiv, pentru a obţine informaţii nedestinate publicităţii privind persoanele arestate preventiv şi membrii familiei sau cunoscuţi cu care aceştia au luat legătura pe perioada arestării preventive. Aceste acţiuni au fost realizate de inculpatul Mâzgă Ioan în scopul identificării persoanelor cu afaceri judiciare/apropiaţilor acestora faţă de care, în schimbul obţinerii unor sume de bani, a traficat influenţa, pe care din perspectiva funcţiei deţinute, o are procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie” se arată în comunicatul DNA.

Luni, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Argeş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe articole despre:
DNA deţinut deţinut DNA