Detaliul neaşteptat care apare în această fotografie veche de aproape 200 de ani
La prima vedere, în această fotografie nu apare nimic deosebit. Realizată în anul 1838 de Louis Daguerre, fotografia foarte rudimentară ca tehnică surprinde o stradă aparent pustie din Paris, potrivit descopera.ro.
Dar, dacă ne uităm mai atent, putem observa silueta unei persoane, în partea de jos a pozei, spre stânga. Este un bărbat care stă puţin aplecat în faţă, cu un picior ridicat, aşteptând să-i fie lustruiţi pantofii.
Şi lustragiul apare în cadru, dar este mult mai greu de văzut. Prin urmare, aceasta este probabil cea mai veche fotografie în care apare un om.
Tehnica fotografică inventată de Louis Daguerre presupunea imprimarea imaginilor pe o plăcuţă de argint sau de argint şi cupru, iar timpul de expunere pentru pentru o poză era de aproximativ 7 minute.
Amanda Uren, de la Retronaut, un site care arhivează fotografii vechi, spune că în realitate strada nu era deloc pustie când fost făcută fotografia.
Dar oamenii şi trăsurile mergeau prea repede pentru a putea fi imortalizaţi pe plăcuţă, având în vedere că timpul de expunere a fost de 7 minute.
Dar cei doi oameni, lustragiul şi clientul său, au fost prinşi în imagine pentru că în acest timp ei au stat aproape nemişcaţi. Vezi detaliu în foto 2.