Detaliul bizar dintr-un desen rupestru de 5000 de ani. Are legătură cu naşterea lui Iisus
Cercetătorii italieni au făcut o descoperire uimitoare, în Egipt. Este vorba despre un desen rupestru care ar înfăţişa cea mai veche scenă a nativităţii cunoscută lumii, apărută cu aproximativ 3000 de ani înainte de primele imagini din creştinătate.
Pictura pe stâncă arată un nou născut între doi adulţi, o stea în est şi două animale. Ea a fost descoperită pe tavanul unei peşteri din Egipt de către geologul Marco Morelli, în 2005, însă a fost dată publicităţii abia acum, cercetătorii crezând că ar data din Epoca Pietrei sau Neolitic.
"E o scenă care seamănă cu imaginea nativităţii creştine, dar o predatează cu aproximativ 3000 de ani", scrie Seeker, un site dedicat descoperirilor şi călătoriilor.
Scena rupestră are câteva elemente uimitoare, un leu fără cap, o maimuţă, o stea plasată în est şi un bebeluş care este ridicat uşor către cer, o poziţie care ar semifica naşterea sau sarcina, mai susţine sursa citată.
Imaginea ridică întrebări despre semnificaţia sa, Morelli explicând că nu s-au găsit scene similare până în epocile timpurii creştine.