Detalii șocante ies la iveală: Evadatul din Dolj este un criminal. Și-a omorât bunica la 15 ani
Tânărul de 23 de ani care a evadat, joi seara, din Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Dolj, și-a ucis bunica la 15 ani, în vara anului 2013.
Nepotul venise acasă mirosind a alcool, iar bătrâna i-a reproșat că s-a îmbătat în loc să muncească în gospodărie. Nepotul a lovit-o în mod repetat mai întâi cu un cuțit, apoi a lovit-o de mai multe ori cu o toporișcă în zona capului.
Femeia a fost găsită de vecini după două zile, iar cadavrul era de nerecunoscut. Pentru uciderea bunicii, tânărul a fost condamnat la 8 ani de închisoare, iar în 2019 a fost pus în libertate condiționat.
Deţinutul care a evadat din arestul poliției doljene se numeşte Andrei Sorin Cruţan şi este din comuna Unirea, județul Dolj. Fusese scos din Penitenciarul de Maximă Siguranţă unde îşi ispăşea o condamnare de 3 ani pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt şi adus la sediul IPJ DOLJ pentru că urma să fie audiat într-un dosar de omor.
Tânărul este suspectul principal și în cazul uciderii unei femei de 82 de ani care fusese și tâlhărită.
Joi, 18 noiembrie, în jurul orei 18, Cruțan a fost scos din celulă în aşa numita "cameră de plimbare", o încăpere cu pereţi din beton, împrejmuiţi cu sârmă ghimpată, dar fără tavan. Lăsat nesupravegheat, deţinutul a forţat o uşă veche, care nu mai era folosită, şi a reuşit să fugă.
Cei 4 polițiști care ar fi trebuit să-l supravegheze sunt cercetați acum pentru săvârșirea infracțiunii de înlesnire a evadării.
Acum, criminalul este căutat de peste 1000 de polițiști și jandarmi.