MENIU

Detalii șocante despre autorul masacrului de la Rotterdam. Bărbatul avea un „comportament psihotic" - Școala fusese avertizată

Autor masacru Rotterdam/ Captură video Twitter

Procurorii olandezi au avertizat în scris Centrul Medical Erasmus că sunt îngrijoraţi de comportamentul haotic al bărbatului care a ucis, joi seara, 3 persoane, într-un atac cu focuri de armă la Rotterdam. 

Agresorul în vârstă de 32 de ani, student la centrul respectiv, şi-a împuşcat mortal o vecină în vârstă de 39 de ani, pe fiica de 14 ani a acesteia, dar și pe un doctor în vârstă de 43 de ani care preda la instituţia de învăţământ medical, relatează Reuters și Agerpres.

Bărbatul a fost reţinut de poliţie şi va fi prezentat instanţei marţea viitoare, a declarat un purtător de cuvânt al procuraturii, care a confirmat autenticitatea scrisorii de avertisment despre care a relatat presa din Olanda.

În document se menţionau „comportamentul psihotic" şi problemele cu alcoolul ale suspectului, precum şi reclamaţii ale vecinilor privind modul în care acesta se comporta cu animalele. Din păcate, data la care a fost redactată scrisoarea  nu era vizibilă în imaginile difuzate.

Procuratura considera că informaţiile respective pot „contribui la decizia privind eligibilitatea persoanei respective pentru o diplomă de medic generalist".

O publicație olandeză, preluată de Reuters, scrie că şcoala a decis ulterior să nu îi acorde o diplomă bărbatului identificat de presă ca fiind Fouad L, însă procuratura a refuzat să comenteze aceste detalii.

Poliţia anchetează mobilul crimelor.

Din informațiile obținute de la autoritățile cu atribuții în domeniu, suspectul avea antecedente în evidenţa poliţiei şi fusese condamnat în 2021 pentru abuzuri împotriva animalelor.

După incident, ştirile de televiziune din Olanda au prezentat imagini cu studenţii care fugeau şi pacienţii evacuaţi din spital.