Detalii șocante despre atacul din Paris. Tânărul pakistanez voia să dea foc redacției Charlie Hebdo
Detalii șocante din ancheta care vizează atacul din fața fostului sediu al publicației Charlie Hebdo au fost făcute publice marți de Procurorul Național Antitetorist, Jean-Francois Ricard. Tânărul pakistanez care a rănit cu satârul două persoane intenționa să incendieze birourile redacției, neștiind că săptămânalul satiric și-a mutat sediul după atacul terorist din 2015. În plus, acesta a acționat sub o identitate falsă.
Într-o conferință de presă, procurorul Richard a precizat că asupra atacatorului au fost găsite trei sticle cu solvent marca White Spirit, un produs inflamabil.
Mai mult, agresorul a acţionat sub o identitate falsă, pretinzând că are 18 ani, în loc de 25. În telefonul său, anchetatorii au găsit o fotografie a paşaportului său real, din care rezultă că în cheamă Zaheer Hassan Mahmoud și că s-a născut în Pakistan, în 1995.
Când a fost reținut, suspectul principal s-a prezentat ca fiind Hassan Ali, născut în 2002, în Pakistan. Sub această identitate a beneficiat de alocaţia pentru copii când a ajuns în Franța, în 2008.
Procurorul a mai transmis că agresorul ”era total necunoscut serviciilor de informaţii”, transmite Agerpres.
Tânărul pakistanez și-a recunoscut fapta, despre care a spus că a fost o reacție la publicarea caricaturilor cu profetul Mohamed.
Pe 2 septembrie, Charlie Hebdo a republicat caricaturile, în contextul în care, pe 10 noiembrie, va începe procesul complicilor autorilor atacurilor jihadiste din ianuarie 2015, soldate cu 12 morți. După atac, săptămânalul satiric și-a mutat sediul într-o locație secretă, informație pe care atacatorul nu o știa.