Detalii neștiute despre viața lui Nicoale Ceaușescu! S-a aflat adevărul despre salariul lui
Controversat. Iubit şi detestat în acelaşi timp. Ambiţios. Nebun. Despre Nicolae Ceauşescu s-au scris pagini întregi, iar viaţa sa este învăluită în mister. Iată câteva dintre detaliile mai puţin ştiute despre celebrul conducător!
Venituri legale
Salariul oficial al lui Ceaușescu era de 18.000 lei (aproximativ 1.200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989, având o medie de 14,92 lei, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioadă). Au existat zvonuri că deținea conturi secrete în străinătate, dar urma acestora nu a putut fi descoperită. În schimb, există dovezi că luxul în care trăia Ceaușescu era finanțat din bani publici.
Garda personală
Garda personală a lui Ceaușescu era alcătuită din 40 de persoane, acestea fiind responsabile de protecția familiei, precum și a locuințelor acestora. Șeful gărzii, colonelul Dumitru Burlan, afirma că întreaga sa gardă era dotată cu două arme automate (dotare insuficientă pentru o apărare serioasă). Colonelul Burlan susținea că Ceaușescu se credea iubit de popor și nu simțea nevoia protecției. De fapt, pe Ceaușescu îl apăra tot regimul său și întreaga Securitate și nu avea nevoie de o gardă de corp prea puternică. Departamentul Securității Statului a avut 8.474 de oameni, iar Trupele de Securitate, comandate de generalul Ghiță, erau de aproximativ 15.000.
Cum era Nicolae Ceauşescu în timpul liber
Suzana Andreias, menajera familiei Ceaușescu timp de aproape trei decenii, a declarat: „Erau foarte apropiați, se țineau de mână. Ceaușescu nu ieșea din cuvântul ei, dar și tovarășa se interesa mult de el, dacă a mâncat, dacă are tot ce îi trebuie, dacă e mulțumit. Luau masa în curte și se simțeau bine împreună. Lui îi plăcea mult muzica Ioanei Radu și a Miei Braia și, după ce mâncau, el cânta, jucau table și ea îl mai fura. Zicea tovarășul: «Iar m-ai furat, nu mai joc.» «Hai, Nicule, că nu te mai fur...» Și uite-așa se distrau ei în familie”, scrie a1.ro.
Lui Ceaușescu îi plăceau șahul, biliardul și voleiul. După versurile pe care le recita pe la congrese, se pare că citea foarte multe poezii ale lui Eminescu. Nu era pretențios la mâncare și avea gusturi rustice. A descoperit filmele pe la 35 de ani. Era mare fan al lui Kojak și se uita cu plăcere la filme polițiste americane. Toate reședințele lui erau dotate cu o sală specială de proiecție.
După 1955, s-a apucat de vânătoare, mai întâi fiind invitat de șefii locali de partid, pe care îi controla la vremea aceea în calitatea lui de membru al Biroului Politic al CC.
În ultimii 10 ani din viață, a suferit de diabet şi odată cu înaintarea în vârstă, Ceauşescu a devenit tot mai fricos.
Din 1972, nu mai purta niciun articol de îmbrăcăminte mai mult de o zi. Direcția a V-a a Securității a înființat ateliere de croitorie care produceau numai pentru el: îmbrăcăminte de birou, jachete Mao, paltoane de stofă englezească, hanorac vătuit, în stil sovietic, costume de vânătoare în stil german.
Nicolae Ceaușescu și un „Secret de Stat” de care sovieticii s-au temut
Era pedant și obsedat de punctualitate. În fiecare dimineață, la opt fix, coloana de mașini îl ducea la birou. Lua masa de prânz la ora 13 fix. Folosea gel de duș Badedas și se rădea cu Gillette.