Destine radical schimbate. Era polițist, în Peru, iar acum e șofer de Uber, în România. Ce l-a făcut să ia decizia radicală?
Schimbare totală a vieții, pentru un polițist din America de Sud, care a ales să vină taman în Europa, ca să conducă clienți cu mașina de la Uber. Ce l-a atras în așa fel încât să facă această schimbare majoră în viață?
uis Alberto Diaz, un fost polițist din Peru, s-a mutat în Iași în 2006 după ce s-a îndrăgostit de o româncă. Deși adaptarea a fost dificilă, acum, la 53 de ani, el este fericit alături de familia sa și în noul său loc de muncă. Diaz locuiește în România de 19 ani, împreună cu soția și fiica lor de 18 ani, scrie BZI.ro
Luis Alberto nu auzise de România înainte de a o cunoaște pe soția sa, dar a decis să se mute aici pentru a fi alături de ea. „Pe la începutul anilor 2000, era foarte populară platforma mIRC, unde puteai să vorbești cu persoane prin internet. Așa am cunoscut o femeie din România și am început să discutăm. După ceva timp, ea a făcut primul pas și a venit în Peru să mă cunoască”, povestește Luis Alberto.
După întâlnirea cu soția sa, Luis a trebuit să decidă dacă rămâne în Peru sau se mută în Europa. „Femeia aceasta din România a avut nebunia să vină până în Peru ca să ne cunoaștem. În 2003, a venit la mine, ne-am căsătorit și avem o fiică împreună. În 2005, ea a vrut să ne întoarcem în țară, deoarece nu se simțea în siguranță în Peru și ne gândeam la familia noastră”, a spus el.
Adaptarea la viața din România a fost dificilă pentru Luis Alberto. „Pentru mine a fost foarte dificil în primii trei ani, deoarece nu știam limba deloc. Țin minte că am avut un mic șoc când am ajuns aici, deoarece infrastructura din România nu era așa bună. În Peru stăteam foarte bine la aceste lucruri. În schimb, îmi place că lumea e mai liniștită”, își amintește Luis Alberto.
După ce a învățat limba română, Luis a căutat oportunități pentru a-și asigura traiul. După o afacere eșuată, a devenit taximetrist și apoi șofer de Uber. „La început, am făcut tot posibilul ca să învăț limba română. În 2011, mi-am deschis un magazin cu acvarii pentru pești, însă a trebuit să-l închid în 2016. Am avut mare noroc, deoarece în 2016 am reușit să mă angajez ca taximetrist. Din 2019, sunt șofer la Uber și sunt foarte mulțumit”, a spus el.
Odată cu trecerea timpului, Luis Alberto s-a îndrăgostit de România. „România este foarte sigură și îți asigură o educație bună. Îmi place natura de aici, totul este verde. Deși gătesc multă mâncare peruană, sunt și preparate de aici care-mi plac foarte mult. Sincer, eu mă identific acum cu România și nu m-aș muta de aici”, a transmis bărbatul.
Pe viitor, Luis Alberto dorește să obțină cetățenia română. „România este casa mea de mulți ani, nu am mai fost niciodată în Peru de când am venit aici. Sper să-mi obțin și cetățenia, deși testul este destul de dificil. Încă nu vorbesc perfect română, dar soția mea mereu îmi atrage atenția, deoarece vrea ca eu să evoluez. Fata mea are acum 18 ani și am emoții pentru ea”, a încheiat Luis Alberto.