Destin SFÂȘIAT pentru o tânără româncă! A fost UCISĂ în Austria. Cine este CRIMINALUL. Detalii șocante
O gălățeancă de 29 de ani, a fost omorâtă în bătaie, în Austria, de iubitul cu un an mai tânăr. Suspectul a fost reținut de polițiștii austrieci.
Un gălățean de 28 de ani, proxenet, a fost reținut de poliție după ce a abandonat cadavrul iubitei sale, o prostituată cu un an mai în vârstă, pe scările unei instituții publice.
Anchetatorii nu exclud varianta unui omor comis din gelozie, dar și pentru că proxenetul și-ar fi văzut în pericol sursa de venit. Bărbatul a mărturisit, miercuri dimineața, că el a ucis-o pe femeie.
Moartea româncei originare din Galați, devenită obiectul unei anchete a poliției, a avut loc zilele trecute. Cunoscută sub numele de Mădălina, gălățeanca de 29 de ani era plecată în Austria cu criminalul, cu un an mai tânăr și avea să moară în chinuri groaznice, așa cum au stabilit medicii legiști care au examinat-o.
Trupul neînsuflețit fusese aruncat de iubitul pe nume Andrei pe scările unei instituții publice din Villach, al doilea cel mai mare oraș din Carintia, situat în sudul Austriei, în apropierea frontierei cu Italia și Slovenia.
Tânăra fusese bătută groaznic cu un băț, posibil bâtă de baseball, prezentând numeroase leziuni care i-au fost fatale, iar medicii echipajului de urgență, chemat la fața locului de martori, nu au putut să o salveze.
Pentru că iubitul ei a fost cel care i-a scos cadavrul din mașină și l-a pus pe scările clădirii, sub ochii mai multor martori, poliția a considerat că bărbatul ar putea avea legătură directă cu moartea ei.
"O autopsie a cadavrului efectuată în cursul nopții a arătat că femeia, o tânără româncă de 29 de ani, a murit în urma violențelor. Momentul exact al morții nu a fost încă stabilit", au precizat polițiștii, citați de cotidianul austriac heute.at.
Tânărul de 28 de ani nu cunoștea aproape deloc limba germană și nici orașul Villach si a abandonat trupul fetei langa o cladire administrativa, crezand ca este Spital.
Procurorul Markus Kitz a declarat: ‘’A confundat clădirea administrativă cu spitalul.”
Anchetatorii au mai dezvăluit că la audieri, românul a recunoscut crima, dar n-a putut să ofere detalii despre motivul care l-a împins să o ucidă pe Mădălina.
Cei doi s-au certat, a spus el, fără să dea alte detalii.