MENIU

Deşi mai sunt 7 zile până la sărbătoarea Sfintei Parascheva, mii de pelerini au ajuns deja la Iaşi

Deşi mai este o săptămână până la sărbătoare Sfintei Parascheva, curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei este arhiplină cu pelerini sosiţi din toată ţara pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei.

Cu o săptămână înainte de prăznuirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, zeci de autocare şi microbuze din toată ţara au ajuns la Iaşi cu pelerini care doresc să se închine la moaştele sfintei care în popor este cunoscută ca Sfânta Vineri sau ocrotitoarea celor sărmani.

Cele mai multe autocare sunt din judeţe precum Dolj, Maramureş, Galaţi, Constanţa, Vrancea, Arad.

Pelerinii care vor veni la Iaşi în această perioadă pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească, începând cu 11 octombrie, şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

Potrivit programului prezentat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc în perioada 11-14 octombrie.

Conform programului, pe 11 octombrie, la primele ore ale dimineţii va fi organizată procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi depunerea lor într-un baldachin special amenajat în curtea mitropolitană.

Seara, un sobor de preoţi va întâmpina, la Aeroportul Iaşi, delegaţia care va aduce moaştele Sfintei Ecaterina.

În seara zilei de 12 octombrie, pe străzile din preajma Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei va fi organizat pelerinajul Calea Sfinţilor. Cu acest prilej va fi organizată o procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

În dimineaţa zilei de sâmbătă, va fi oficiată sfinţirea bisericii Sfântului Mucenic Iulian din Tars din campusul universitar Tudor Vladimirescu, iar duminică, 14 octombrie, când se prăznuieşte Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Seara va fi organizată o nouă ediţie a Serii Valorilor, o recepţie organizată de Primăria Municipiului Iaşi pentru a premia valorile locale.

În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, când se sărbătoreşte hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, municipiul Iaşi devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară şi unul dintre cele mai mari din Europa. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi în pelerinaj special cu această ocazie, vin să se închine atât ortodocşi, cât romano-catolici din ţară şi străinătate.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, numită în popor Sfânta Vineri, este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei. Ea trăit în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivat (azi Boiados) în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol.

Pe 13 iunie 1641, moaştele au fost aşezate în Biserica mănăstirii "Sfinţii Trei Ierarhi", unde au rămas depuse până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lăcaş, fiind mutate în paraclisul mănăstirii. Moaştele au fost duse în noua Catedrală Mitropolitană după ce, în seara zilei de 26 decembrie 1888, clădirea a fost cuprinsă de flăcări declanşate de o lumânare rămasă aprinsă lângă raclă. Potrivit scrierilor de la acea vreme, focul a ars mocnit toată noaptea, totul fiind prefăcut în scrum. Singurele neatinse de sinistru au fost moaştele Cuvioasei.

Sfânta Cuvioasa Parascheva a fost canonizată în şedinţa din 28 februarie 1950 a Sfântului Sinod al BOR, şedinţă în care s-a decis prăznuirea acesteia pe 14 octombrie. 

Mai multe articole despre:
Iaşi Sfânta Parascheva pelerini hram