Desertul Deliciu cu banane și zahăr ars. Savuros, aromat și gata de preparat imediat
Deliciu cu banane şi zahăr ars este un desert savuros, aromat şi uşor de făcut, care nu necesită mult timp şi nici îndemânare. Se face cu puține ingrediente şi poate constitui oricând un desert cu care poți impresiona chiar și pe cel mai mare iubitor de dulciuri.
Ingrediente
Pentru blat:
- 7 banane;
- 3 ouă;
- 1/2 ceaşcă ulei;
- 1/2 ceaşcă zahăr;
- 2 ceşti făină;
- 1 linguriță de scorțişoară;
- 1 linguriță esență de rom.
Pentru topping:
- 1/2 pachet de unt;
- 1 ceaşcă zahăr brun (se poate folosi şi zahăr alb).
Pentru compoziţia blatului se strivesc 5 din cele 7 banane cu ajutorul unei furculițe într-un bol, peste care se pun uleiul, zahărul, ouăle, făina, scorțişoara şi esența de rom, amestecându-se până se omogenizează.
Se pun într-un vas pe foc untul şi ceaşca de zahăr brun pentru a se carameliza. Se lasă până se topeşte tot zahărul, având grijă să nu se ardă, pentru a nu căpăta un gust ușor amărui. Se ia de pe foc şi se răstoarnă într-o tavă. Se taie cele 2 banane rămase în felii de circa 1 cm grosime, care se aşează peste zahărul topit pus deja în tavă.
Se răstoarnă deasupra compoziția de blat făcută din banane şi restul ingredientelor şi se dă la cuptorul încins pentru circa 30-40 de minute. După ce se scoate din cuptor se răstoarnă în alt vas, cu partea de sus în jos, iar după ce se răceşte se taie bucăți şi se serveşte.