MENIU

Descoperirea care intră direct în cărțile de istorie: ce schimbă acest craniu găsit în Africa?

Un craniu a fost descoperit în Etiopia, Africa, și cercetătorii sunt încântați că pot demonstra evoluția omului. La prima vedere pare un craniu obișnuit, doar că în urma testelor s-a aflat de ce i-a preocupat atât de mult pe cercetători să-l găsească. Descoperirea completează una mai veche, de-acum aproape jumătate de secol. 

Craniul descoperit în Etiopia le oferă specialiștilor o imagine mai concretă asupra primilor oamenilor care au mers pe Pământ. Acesta face parte din specia Australopithecus anamensis. Se crede că aceasta a trăit în urmă cu 3,8 până la 4,2 milioane de ani.

Conform testelor de datare cu carbon, craniul are 3,8 milioane de ani.

Strămoșul omului, căutat în ultimii 45 de ani

În urmă cu 45 de ani, cercetătorii au descoperit scheletul denumit „Lucy". Acela a fost găsit tot în Etiopia și a aparținut unei specii care prezenta caracteristici și de la maimuțe, și de la oameni. Descoperirea de acum adaugă încă o etapă în căutarea celui mai bătrân strămoș al omului modern. Și fixează vârsta umanității la 3,8 milioane de ani.

Oamenii de știintă nu sunt însă siguri că acesta face parte din primele vietăți care au prezentat trăsături umane. E, însă, cel mai bătrân exemplar până la acest moment. E probabil ca în viitor să fie descoperite fragmente osoase mai vechi.

Primele informații pe care cercetătorii le-au putut afla e că acest strămoș al omului avea creierul destul de mic – un sfert din cel al unui om modern – și că prezenta trăsături similare primatelor. Totodată, specialiștii au observat că acum aproape 4 milioane de ani au început să se dezvolte maxilarul mai puternic și obrajii.

Cercetătorii au stabilit că specia aceasta și cea a lui „Lucy" au coexistat vreme de 100.000 de ani. Asta susține teoria conform căreia evoluția nu e liniară. Specii diferite au putut trăi în același interval de timp. O ipoteză care explică de ce s-a întâmplat așa e că speciile au fost separate de relief. Clima era mult mai violentă în acea perioadă. 

Sursa

Mai multe articole despre:
descoperire craniu ştiinţă