Descoperire. Un tratament revoluționar împotriva cancerului a dat rezultate excepționale
Britanicii spun că au descoperit un posibil tratament eficient pentru cancer! Este vorba despre două medicamente care pot întoarce sistemul imunitar al organismului împotriva celulelor canceroase, relatează Sky News. Experţii susţin că rezultatele sunt atât de promiţătoare încât noul tratament ar putea înlocui chimioterapia în următorii cinci ani.
Medicii britanici au făcut o serie de teste în care au folosit două medicamente, numite "Ipilimumab" şi "Nivolumab", pentru tratarea formelor de cancer aflate în stadiu avansat Rezultatele le-au depăşit aşteptările: tumorile a peste jumătate dintre cei 945 de pacienţi s-au micşorat semnificativ în urma noului tratament.
Medicamentele stimulează sistemul imunitar al organismului şi elimină metodele prin care celulele canceroase se ascund în faţa acestuia. Astfel, corpul poate lupta singur împotriva cancerului.
"Ultimele analize, făcute în luna aprilie, arată că starea mea este stabilă. Cancerul nu a avansat din luna septembrie a anului trecut. O tumoare aflată în spatele muşchilor s-a redus de la lungimea de 9 milimetri la 4 milimetri", a declarat PAM SMITH, o pacientă, pentru Sky News.
"Dacă înţelegem cui trebuie să oferim tratamentul, dacă oferim medicamentele potrivite persoanelor potrivite, la timpul potrivit, cu forma de cancer potrivită, putem mări în mod spectaculos rata vindecării. Dacă nu putem vindeca pacienţii, atunci le putem permite să trăiască în continuare cu o formă de cancer, în loc să moară", au declarat medicii.
Descoperirea se adaugă unui al doilea tratament propus de britanici pentru tratarea cancerului de piele. Aceştia au folosit injecţii cu virusul ce cauzează herpes pentru a lupta împotriva formelor grave de melanom, iar rezultatele sunt promiţătoare.