Descoperire umitoare a DIICOT: Bani FALȘI, puși în circulație, în România. Bancnotele erau foarte greu de depistat
Bani falși descoperiți de anchetatori: vorbim despre 800.000 de lei găsiți în mai multe locuri toată țara. Bancnotele erau fabricate la Satu Mare.
Potrivit DIICOT, procurorii împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Satu Mare au efectuat un număr de 20 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Cluj, Sălaj și Satu Mare, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă și punere în circulație de valori falsificate.
Se pare că grupul infracțional organizat specializat în producerea de monede falsificate s-ar fi constituit începând cu data de 01.05.2021, pe raza municipiului Satu Mare.
Membrii grupării au contrafăcut o cantitate mare de bancnote, aproximativ 800.000 RON, pe care, fie i-au plasat în mod direct pe piață, fie au apelat la alte persoane cărora le-au vândut cantități mari de bancnote, în schimbul unor sume de bani.
"Bancnotele erau confecționate din plastic care imita materialul din care sunt confecționate bancnotele originale, iar cernelurile folosite la imprimare erau aproape identice cu cele autentice. Bancnotele falsificate prezentau microperforațiile specifice, dimensiunile fiind aproape identice și nu puteau fi detectate fără a fi verificate cu un aparat special", se arată în comunicatul publicat pe site-ul DIICOT.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate și indisponibilizate mai multe sume de bani în lei și valută, telefoane mobile, cartele SIM, laptopuri, stick-uri de memorie, imprimante, dispozitive GPS, 13.960 de țigarete, 10 comprimate ecstasy, 3 doze de substanță albă purverulentă și un pistol.
La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 9 persoane.