Descoperire uluitoare în adâncurile Oceanului Pacific. Seamănă cu o fantomă
O caracatiță translucidă, care ar putea aparține unei specii necunoscute până în prezent, a fost descoperită în adâncul Oceanului Pacific, în apropiere de Insulele Hawaii din SUA, în timpul unei misiuni științifice, anunță AFP și Reuters, menționând că micuțul animal a fost botezat, în glumă, Casper, ca o aluzie la fantoma prietenoasă cu acest nume dintr-un cunoscut film de desene animate.
Creatura cu aspect lăptos a fost filmată ''în timp ce ROV (vehiculul telecomandat Deep Discoverer) parcurgea o zonă stâncoasă plată acoperită cu sedimente situată la o adâncime de 4.290 de metri'', a declarat doctorul Michael Vecchione, reprezentant al Agenției Americane pentru Oceane și Atmosferă (NOAA).
''Aspectul acestui animal diferă de tot ceea ce e menționat până în prezent în analele'' de specialitate, a adăugat el. Este pentru prima dată când un exemplar din această specie de cefalopode este reperat la o adâncime atât de mare. Caracatița respectivă are un singur rând de ventuze pe fiecare tentacul și nu două, cum se întâmplă de obicei.
''Cu totul excepțional este faptul că nu are celule pigmentare, numite cromatofori, tipice cefalopodelor'', a mai spus expertul de las NOAA. Tocmai acest factor i-a adus, pe rețele sociale, numele de Casper, scrie Agerpres.
Descoperirea a fost făcută săptămâna trecută, la nord-est de Necker Island (Mokumanamana), în cadrul unui proiect finanțat din 2008 din fonduri federale americane și implementat cu nava Okeanos Explorer în scopul explorării unor zone puțin cunoscute ale oceanului.
Oamenii de știință au precizat că sunt necesare studii suplimentare înainte de a afirma că s-a identificat o nouă specie de caracatițe.