Descoperire macabră în Neamț: Un bărbat s-a împușcat în cap cu un pistol
Un incident cumplit a avut loc, luni, în orașul Roman, județul Neamț. Un bărbat de 38 de s-a sinucis, trupul neînsuflețit al acestuia fiind descoperit chiar de mama sa, potrivit realitateadeneamt.net.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați prin apel la 112, de către o o femeie, cu privire la faptul că fiul acesteia s-a sinucis, folosind un pistol.
Oamenii legii s-au deplasat imediat la fața locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din Roman, care prezenta o plagă prin împușcare la nivelul tâmplei.
Echipajul Serviciului de Ambulanță a constatat decesul bărbatului.
De asemenea, la fața locului a fost identificat un pistol cu bile, bărbatul fiind deținător legal de arme.
O echipă operativă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află la fața locului în vederea efectuării cercetării la fața locului și stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul.
Cadavrul bărbatului urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.