MENIU

Descoperire înfiorătoare într-un lac din Iaşi. Poliţiştii, şocaţi: ce avea cadavrul legat de gât

Un bărbat a fost găsit mort în lacul Veneţia din municipiul Iaşi, având legată de gât o sacoşă plină cu rulmenţi, iar poliţiştii vor stabili dacă este vorba despre o sinucidere sau o crimă.

O persoană care trecea prin zona lacului Veneţia a sunat la 112 şi a sesizat că pe suprafaţa apei pluteşte un cadavru.

În zonă s-au deplasat poliţişti, pompieri şi un echipaj al Ambulanţei, medicii constatând decesul bărbatului.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul avea legată de gât o sacoşă plină cu rulmenţi, urmând a se stabili dacă victima s-a sinucis sau este vorba despre o crimă. Victima are în jur de 60 de ani.

”Este un cadavru cu identitate necunoscută, nefiind găsite documente asupra victimei. A fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie. Nu ne putem pronunţa asupra momentului în care bărbatul s-a înecat, asta vor stabili medicii legişti”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Andrei Popa.

Reprezentantul Poliţiei a mai spus că folosirea unor greutăţi este o metodă aleasă în general de către sinucigaşi, dar că numai în urma cercetărilor se va stabili cu exactitate cum s-a înecat bărbatul.

Mai multe articole despre:
poliţie Iaşi cadavru lacul veneţia