MENIU

Descoperire inedită. Misterul scheletului unei domniţe îi intrigă pe arheologi

Descoperire arheologică inedită.

În cadrul unei expoziţii în premieră la Castelului Corvinilor din Hunedoara au fost prezentate publicului o serie de descoperiri arheologice inedite. Printre acestea se numără şi scheletul unei domniţe, datând din secolul al XII-lea.

Piesa a fost descoperită în 2008, la 60 de metri de Castel, şi reprezintă o parte a unei necropole care deservea aşezarea medievală timpurie de la Hunedoara. Alături de schelet, au fost descoperite şi podoabe de argint, precum şi un ac de păr. Potrivit specialiştilor, scheletul prezintă urme care sunt rezultatul unor lovituri postmortem, iar poziţia anatomică a acestuia conduce la concluzia că a avut loc o înmormântare secundară, scrie zhd.ro.

"Faptul că falangele labelor picioarelor nu sunt dispuse în conexiune anatomică ne arată că acest schelet a fost manipulat, după care a fost reînmormântat şi, evident, nu a mai stat nimeni să reaşeze falangele în poziţie anatomică. În acelaşi timp, acul de voal descoperit în mormânt a fost găsit în apropierea genunchiului şi nu în locul în care ar fi trebuit să se afle de fapt", a explicat dr. Sorin Tincu, muzeograf la Castelul Corvinilor, specialistul care a descoperit scheletul.

Descoperirea nu este unicat în zonă. Un cimitir datând din aceeaşi perioadă a fost cercetat la Răcăştie, pe Dealul Comorilor, iar materialul arheologic descoperit se află astăzi la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Scheletul domniţei rămâne totuşi o descoperire importantă – spun specialiştii – pentru că s-a reuşit astfel reconstituirea întregului ansamblu medieval timpuriu de la Hunedoara: Cetatea, aşezarea civilă şi necropola.

Inedita piesă, care a fost expusă publicului pentru prima dată la Noaptea Muzeelor, poate fi vizitată permanent. Cercetătorii speră ca aceasta să reprezinte un prim pas în alcătuirea unei expoziţii de amploare care să cuprindă şi alte exemplare descoperite în cimitirul de la Răcăştie.


Mai multe articole despre:
schelet castelul corvinilor hunedoara