MENIU

Descoperire cutremurătoare într-o parcare din România. Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă dintre blocuri

Marți dimineața, locuitorii blocurilor Prima de pe strada Oneștilor din Oradea au fost martorii unei descoperiri șocante. Într-o parcare de lângă bloc a fost găsit un cadavru în stare de putrefacție depozitat într-o mică remorcă acoperită cu prelată.

UPDATE - Sora femeii a fost găsită bătută printre blocuri. Aceasta se afla în stare de inconștiență,  subnutrită și cu răni pe tot corpul. Oamenii legii suspectează că cele două ar fi victimele proxeneților din zonă.  Cele două surori locuiau în apartament alături de o altă femeie, mai în vârstă decât ele. Despre toate trei, polițiștii au aflat că practicau prostituția.

Cadavru găsit într-o parcare din Oradea

La fața locului au sosit rapid mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și trupe speciale. Zona a fost delimitată cu o bandă de siguranță pentru a permite efectuarea investigațiilor, arată ebihoreanul.ro.

Conform primelor informații, cadavrul aparține unei femei aflate într-o stare avansată de descompunere. În acest caz, au fost demarate cercetări pentru infracțiunea de omor. 

Cadavrul a fost ridicat de un echipaj de pompe funebre și transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor, unde medicii legiști vor efectua necropsia pentru a stabili cauza morții.

              Moarte suspectă într-un cartier din Oradea / Sursa foto - Ebihoreanul.ro

Criminaliștii au continuat să adune probe de pe remorca respectivă, care era parcată în apropierea străzii Chimiei. Remorca fusese lăsată între două locuri de parcare blocate cu stâlpișori, indicând faptul că aceste locuri nu pot fi ocupate decât dacă sunt cumpărate în prealabil. Cadavrul se afla într-o stare de neimaginat într-o valiză în remorca plină de moloz.

Autoritățile continuă ancheta pentru a aduce la lumină circumstanțele acestei crime și pentru a găsi responsabilii. Locuitorii din zonă sunt îngrijorați și așteaptă răspunsuri concrete în urma acestei descoperiri macabre.