Descinderi de amploare la traficanții de minori. Acuzații grave: Obligau două fete în vârstă de 16, respectiv 17 ani să practice prostituția
Patru bărbați din Brașov au fost arestați preventiv pentru trafic de minori. Aceștia sunt acuzați că au obligat două fete în vârstă de 16, respectiv 17 ani să practice prostituția. Mascații au descis în șapte locații în care indivizii le exploatau sexual pe cele două adolescente. De asemenea, unul dintre ei este acuzat că a constrans o altă femeie să se prostitueze, iar banii îi păstra el.
Vorbim de o perioada de o jumatate de an pentru ca politistii au fost cu ochii pe cei patru infractori inca de la inceputul anului si pana in luna iulie, cand au hotarat sa ii retina pentru fapte penale: proxenetism si trafic de droguri.
Acestia exploatau sexual doua minore, care erau vulnerabile iar una dintre ele era si dependentă de droguri. Toti banii obtinuti erau folositi in favoarea celor patru, iar fata care consuma droguri avea zilnic parte de o doza.
Politistii acum continua cercetarile in acest dosar pentru a vedea daca mai exista si alte victime. NU s-a ajuns deocamdata la un prejudiciu, insa cei patru, pentru linistea fetelor din Brasov si din imprejurimi acum sunt arestati preventiv pentru 30 de zile.
Mai multe articole despre:
traficanti
politie
traficanti de minori
prostitutia
proxenetism
trafic de droguri