MENIU

Derapaj grav: Romașcanu i-a numit pe liberali "schizofrenici" - Scandal tot mai aprins între PSD și PNL

Lucian Romascanu

Sunt tensiuni tot mai mari între PSD și PNL! Purtătorul de cuvânt al social democraților a avut un derapaj și i-a numit schizofrenici pe liberali. Reacția sa vine pe tema creșterii pensiilor. 

„Nu poți să iei decizii, să ai ministrul de finanțe, să vii acolo când lucrurile se discută și să decizi și pe urmă spui 'Noi nu suntem de acord, la noi nu a venit'... Ăsta e un soi de schizofrenie care nu are cum să funcționeze în politică.", a spus Lucian Romașcanu - declarație la un post TV

Romașcanu se referea la opoziția făcută de liberali în coaliție și în special de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, cu privire la proiectul privind noua lege a pensiilor. Liberalii au apreciat că nu există încă fonduri bugetare pentru aceste majorări, fără a pune în pericol angajamentele asumate de România de a ține sub control deficitul bugetar.

În urma declarației controversate, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe a transmis că limbajul politicianului a mers cam departe și consideră că eventualele nelămuriri trebuie discutate în coaliție, pentru că reacțiile în spațiul online nu sunt o soluție.

De altfel, nu este prima dată când Lucian Romașcanu are un derapaj în public. În 2020, social democratul a fost surprins de camerele de filmat când înjura jurnaliștii.

Mai multe articole despre:
Lucian Romascanu