MENIU

Deputatul Mircea Roșca rămâne în arest la domiciliu

Deputatul Mircea Roșca rămâne în arest la domiciliu

Deputatul PNL Mircea Roșca, trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Ploiești pentru trafic de influență și instigare la abuz în serviciu, rămâne în continuare în arest la domiciliu, au decis, joi, magistrații instanței supreme.

Potrivit reprezentanților Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), instanța a respins ca nefondate contestațiile formulate de Roșca și de vărul său Adrian Rotilă împotriva deciziei de menținere a măsurii arestului la domiciliu dispusă față de ei.

Mircea Roșca a fost trimis în judecată la data de 16 februarie, în stare de arest la domiciliu, el fiind acuzat de două infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, precum și de instigare la patru infracțiuni de abuz în serviciu având drept consecință obținerea pentru altul a unor foloase necuvenite.

Alături de acesta au fost trimiși în judecată Mihail Fâcă, fost administrator public al județului Prahova, în prezent secretar de stat în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, și Adrian Semcu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, ambii pentru abuz în serviciu având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit.

În dosar au mai fost deferiți justiției vărul lui Roșca, Adrian Rotilă, în stare de arest la domiciliu, administrator al SC Adliv Termo SRL și fost administrator al SC Stanevip SRL, Gabriel Stelian Popescu, sub control judiciar, consilier local al orașului Azuga, Diana Camelia Dumbravă, sub control judiciar, fost secretar al orașului Azuga, Adrian Strâmbeanu, sub control judiciar, fost director al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Marian Emanuel Rotaru, sub control judiciar, economist la Serviciul Achiziții al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Simona David, director al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică a Persoanelor Adulte cu Handicap Călinești — județul Prahova, Mariana Malea, responsabil cu achizițiile publice în cadrul Centrului de Recuperare, Cristina Savu, fost director economic în cadrul RAAPPS Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia, și Gabriela Cristina Șerbănoiu, fost șef al Serviciului Achiziții Publice și Contracte din cadrul Direcției Patrimoniu a CJ Prahova.